CANTĂRILE INVIERII GLASULUI I

RÂNDUIALA VECERNIEI DE SÂMBĂTĂ SEARA

După ce s-a citit Ceasul al IX-lea (vezi în Ceaslov), preotul zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru...

Cântăreţul (în mănăstiri cel mai mare), închinându-se de trei ori, zice: Amin. Şi îndată:

Veniţi să ne închinăm împăratului nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, împăratul şi Dumnezeul nostru[1].

Şi citeşte rar, cu glas lin şi dulce

PSALMUL 103

Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte! În strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe temeliile lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea Lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se suie munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre trebuinţa oamenilor; ca să scoată pâine din pământ, şi vinul veseleşte inima omului; ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib. Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor, stâncile scăpare iepurilor. Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au slăvit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta. Marea aceasta este întinsă şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate către Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme. Dându-le Tu lor, vor aduna.

Deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi, dar întorcându-Ţi Tu fata Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului. Fie slava Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale. Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viata mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.

Şi iarăşi:

Soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule;

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule;

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Când se face Priveghere, după rânduiala din mănăstiri, partea din psalmul 103, începând de la: Deschizând Tu mâna Ta..., se cântă pe glasul al optulea, după cum urmează:

Deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătate (refren nr. l). Binecuvântat eşti,Doamne.

Iar întorcându-Ţi faţa Ta se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi; şi în ţărâna lor se vor întoarce (refren nr. 1).

Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi; şi vei înnoi faţa pământului (refren nr. 1).

Fie slava Domnului în veac; veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale (refren nr. 1).

Cel ce caută spre pământ, şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă (refren nr. 2). Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne.

Cânta-voi Domnului în viata mea, cânta-voi Dumnezeului meu până ce voi fi (refren nr. 2).

Îndulcească-se Lui vorba mea; şi eu mă voi veseli de Domnul (refren nr. 2).

Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege ca să nu fie (refren nr. 2).

Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul; soarele şi-a cunoscut apusul său; pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte (refren nr. 3).

Slavă Ţie, Doamne, Celui ce ai făcut toate.

Cât s-au slăvit lucrurile Tale, Doamne, toate întru Înţelepciune le-ai făcut (refren nr. 3).

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (refren nr.3).

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin (refren nr. 3).

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de 3 ori).

Preotul (sau diaconul, dacă este) rosteşte ectenia mare. După fiecare cerere a ecteniei, rostită de preot (diacon), cântăreţii se închină cu cuviinţă şi evlavie, la cuvintele din ectenie ... Domnului să ne rugăm, cântând, împreună cu credincioşii din biserică, răspunsurile rânduite (Doamne miluieşte şi celelalte); se închină, de asemenea, la ecfonisul ecteniei. Aşa trebuie să se facă la toate celelalte ectenii din rânduiala Vecerniei, ca şi din oricare altă sfântă slujbă.

După ecfonisul ecteniei, cântăreţul (în mănăstiri citeţul rânduit) zice, din fata analogului aşezat din vreme în mijlocul bisericii (sub policandru): Amin, Doamne miluieşte (de 3 ori), Slavă... Şi acum... şi începe să citească sâmbătă seara Catisma întâi împărţită în trei stări (părţi); la fiecare stare (Slavă...) citeţul face sfârşitul obişnuit, iar preo-tul (sau diaconul, dacă este) rosteşte ectenia mică.

Atunci când se face Priveghere (ca la mănăstiri), precum şi la sărbătorile Sfinţilor cu Polieleu, se cântă Fericit bărbatul..., adică următoarele stihuri alese, din prima stare a Catismei întâi:

Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor n-a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut. Aliluia!

Că ştie Domnul calea drepţilor, iar calea necredincioşilor va pieri. Aliluia!

Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur. Aliluia!

Fericiţi toţi cei ce nădăjduiesc în El. Aliluia!

Scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu. Aliluia!

A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău binecuvântarea Ta. Aliluia!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Aliluia!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Aliluia! Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de 3 ori).

După citirea Catismei (sau după ce s-a cântat Fericit bărbatul...), preotul (diaconul) rosteşte ectenia mică; apoi cântăreţii cântă, pe glasul de rând al Octoihului,

PSALMUL 140

(primele două stihuri se cântă pe larg, adică stihiraric)

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!

(Stihurile următoare se cântă mai repede, adică irmologic).

Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele.

Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele.

Cu oamenii cei ce fac fărădelege şi nu mă voi însoţi cu aleşii lor.

Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra; iar untul de lemn al păcătoşilor să nu ungă capul meu.

Că încă şi rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor; prăbuşească-se de pe stâncă judecătorii lor;

Auzi-se-vor graiurile mele, că s-au îndulcit. Ca o brazdă de pământ s-au rupt pe pământ, risipitu-s-au oasele lor lângă iad.

Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu.

Păzeşte-mă de cursa care mi-au pus mie şi de smintelile celor ce fac fărădelege.

Cădea-vor în mreaja lor păcătoşii, ferit sunt eu, până ce voi trece.

PSALMUL 141

Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.

Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.

Când lipsea dintru mine duhul meu, Tu ai cunoscut cărările mele.

În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursă mie.

Luat-am seama de-a dreapta şi am privit şi nu era cine să mă cunoască.

Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce caută sufle-tul meu.

Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în pământul celor vii.

Ia aminte spre rugăciunea mea, că m-am smerit foarte.

Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, că s-au întărit mai mult decât mine.

Şi îndată se cântă

Stihirile învierii

Stihiri pe zece:

Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău.

Rugăciunile noastre cele de seară primeşte-le, Sfinte Doamne, şi ne dă nouă iertare păcatelor, că Tu singur eşti Cel ce ai arătat în lume învierea.

Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie.

Înconjuraţi, popoare, Sionul şi-l cuprindeţi pe el şi daţi slavă, într-însul, Celui ce a înviat din morţi; că Acesta este Dumnezeul nostru, Cel ce ne-a izbăvit de fărădelegile noastre.

Stihiri pe opt:

Stih: Dintru adâncuri am strigat către Tine: Doamne, Doamne, auzi glasul meu!

Veniţi, popoare, să lăudăm şi să ne închinăm lui Hristos, slăvind învierea Lui cea din morţi, că Acesta este Dumnezeul nostru, Care a izbăvit lumea de înşelăciunea vrăjmaşului.

Alte stihiri, ale lui Anatolie:

Stih: Fie urechile Tale cu luare-aminte la glasul rugăciunii mele.

Veseliţi-vă, ceruri, trâmbiţaţi, temeliile pământului, munţilor, vestiţi bucurie! Că iată, Emmanuel pe Cruce a pironit păcatele noastre; şi Cel ce dă viată, moartea a omorât, pe Adam înviindu-l, ca un iubitor de oameni.

Stihiri pe şase:

Stih: De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este milostivirea.

Pe Cel ce cu trupul, de voie, pentru noi a fost răstignit, a pătimit şi a fost îngropat şi a înviat din morţi, să-L lăudăm, grăind: întăreşte în dreapta credinţă Biserica Ta, Hristoase, şi împacă viaţa noastră, ca un bun şi iubitor de oameni.

Stih: Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu spre cuvântul Tău, nădăjduit-a sufletul meu în Domnul.

Înaintea mormântului Tău celui de viaţă primitor, stând noi, nevrednicii, cântare de slavă aducem îndurării Tale celei negrăite, Hristoase Dumnezeul nostru; că Cruce şi moarte ai primit, Cel ce eşti fără de păcat, ca să dăruieşti lumii învierea, ca un iubitor de oameni.

Stih: Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii, să nădăjduiască Israel spre Domnul.

Pe Cuvântul cel împreună cu Tatăl fără de început şi împreună-veşnic, Care din pântece fecioresc în chip de negrăit a ieşit şi Crucea şi moartea pentru noi de voie a primit, şi a înviat întru slavă, să-L lăudăm, grăind: Dătătorule de viată, Doamne, slavă Ţie, Mântuitorul sufletelor noastre.

Următoarele trei stihuri se cântă cu stihirile sfântului din ziua respectivă, de la Minei, dacă acolo nu sunt decât trei stihiri, fără altă indicaţie:

Că la Domnul este milă şi multă mântuire la El, şi El va izbăvi pe Israel din toate fărădelegile lui.

Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L pe El toate popoarele.

Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.

Dacă la Minei sunt trei stihiri, dar cu indicaţia pe şase, atunci se cântă numai şase stihiri ale învierii şi se adaugă de la Minei cele trei stihiri, repetând pe cea dintâi şi începând cu stihul: Din straja dimineţii...

Dacă la Minei sunt doi sfinţi şi şase stihiri, ori sfânt cu Priveghere sau cu Polieleu, se cântă numai primele patru stihiri ale învierii şi se adaugă de la Minei toate cele şase, începându-le cu stihul: De Te vei uita la fărădelegi...

În perioada Triodului şi a Penticostarului (adică de la Duminica Vameşului şi a Fariseului până la Duminica întâia după Rusalii), sâmbătă seara nu se pun stihiri de la Minei, decât dacă e sfânt cu Polieleu; altfel, se pun stihirile din Triod sau din Penticostar.

La celelalte sărbători, în afară de duminici, stihirile se cântă numai de la Minei (Triod sau Penticostar), care arată atât numărul stihirilor de cântat (de obicei şase sau opt, iar la unele sărbători împărăteşti chiar zece), cât şi glasul pe care se vor cânta şi pe care se cântă şi: Doamne, strigat-am...

După ce s-a cântat ultima stihiră de la Minei (Triod sau Penticostar), sâmbătă seara urmează Slavă..., a sfântului de la Minei (Triod sau Penticostar), dacă are; dacă nu are, se cântă numai Slavă... Şi acum..., a Născătoarei de Dumnezeu (Dogmatica, glasul 1):

Pe ceea ce este mărirea a toată lumea, care din oameni a răsărit şi pe Stăpânul L-a născut, uşa cea cerească, lauda celor fără de trup şi podoaba credincioşilor, pe Maria Fecioara să o lăudăm. Că aceasta s-a arătat cer şi biserică a Dumnezeirii; aceasta, peretele cel din mijloc al vrajbei surpându-l, pace a adus şi împărăţia a deschis. Deci, pe aceasta având-o întărire a credinţei, apărător avem pe Domnul, Cel ce S-a născut dintr-însa. Îndrăznească, dar, îndrăznească poporul lui Dumnezeu. Că Acesta va birui pe vrăjmaşi, ca un atotputernic.

La celelalte sărbători în afară de duminici, cântăm Slavă... Şi acum..., aşa cum arată Mineiul (Triodul sau Penticostarul) la locul respectiv. Vineri seara se cântă totdeauna la Şi acum... numai Dogmatica glasului de rând din Octoih.

În timp ce se cântă stihira de la Şi acum..., preotul face Vohodul (ieşirea cu cădelniţa); cântăreţii coboară atunci din strană, iar după ce preotul (sau diaconul, dacă este) rosteşte: înţelepciune, drepţi!, cântăreţul (în mănăstiri cel mai mare) citeşte:

Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, Celui fără de moarte, Celui sfânt şi fericit, Iisuse Hristoase! Ajungând la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu. Vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viată, pentru aceasta, lumea Te slăveşte.

(La slujba în sobor, e obiceiul ca Lumină lină... să se cânte de tot soborul slujitorilor, împreună cu cântăreţii).

Apoi preotul: Să luăm aminte. Pace tuturor.

Cântăreţul: Şi duhului tău.

Preotul (sau diaconul, dacă este): înţelepciune. Să luăm aminte.

Iar cântăreţii cântă

Prochimenul zilei

Sâmbătă seara, glasul al 6-lea:

Domnul a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat (ps. 92, l).

(de patru ori: prima dată fără stih, apoi de trei ori cu stihurile care urmează:)

Stih: Îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins (ps. 92, 1).

Stih: Pentru că a întărit lumea, care nu se va clătina (ps. 92, 2).

Stih: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (ps. 92, 7).

În celelalte zile ale săptămânii Prochimenul se cântă numai de trei ori.

Duminică seara, glasul al 8-lea:

Iată, acum binecuvântaţi pe Domnul, toţi slujitorii Domnului (ps. 133,1).

Stih: Cei ce staţi în casa Domnului, în curţile casei Dumnezeului nostru (ps. 133, 1).

Luni seara, glasul al 4-lea:

Domnul mă va auzi, când mă voi ruga către Dânsul (ps. 4, 3).

Stih: Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptăţii mele (ps. 4, 3).

Marţi seara, glasul 1:

Mila Ta, Doamne, mă va urma în toate zilele vieţii mele (ps. 22, 7).

Stih: Domnul mă va paşte şi nimic nu-mi va lipsi; la loc de păşune, acolo m-a sălăşluit (ps. 22, l-2).

Miercuri seara, glasul al 5-lea:

Dumnezeule, întru numele Tău mântuieşte-mă şi întru puterea Ta mă judecă (ps. 53, 1).

Stih: Dumnezeule, auzi rugăciunea mea, ia aminte cuvintele gurii mele (ps. 53, 2).

Joi seara, glasul al 6-lea:

Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul (ps. 123, 8).

Stih: Ridicat-am ochii mei la munţi, de unde va veni ajutorul meu (ps. 120, 1).

Vineri seara, glasul al 7-lea:

Dumnezeule, sprijinitorul meu eşti Tu şi mila Ta mă va întâmpina (ps. 58,10).

Stih: Scoate-mă de la vrăjmaşii mei, Dumnezeule, şi de cei ce se scoală împotriva mea izbăveşte-mă (ps. 58, 1).

După cântarea Prochimenului, la Praznicele împărăteşti şi la sărbătorile sfinţilor urmează citirea Paremiilor din Minei (Triod sau Penticostar), pe analogul aşezat din vreme în mijlocul bisericii.

Sâmbătă seara însă, îndată după Prochimen, preotul (diaconul) rosteşte ectenia întreită, după care cântăreţul (în mănăstiri cel mai mare) citeşte rugăciunea:

Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim noi. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit e numele Tău în veci, amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit întru Tine. Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale. Binecuvântat eşti, Stăpâne, înţelepţeşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti, Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac, lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie slavă se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preotul (diaconul) zice ectenia cererilor.

Apoi preotul: Pace tuturor.

Cântăreţul: Şi duhului tău.

Preotul (diaconul): Capetele noastre Domnului să le plecăm.

Cântăreţul, rar: Ţie, Doamne.

Preotul: Fie stăpânirea împărăţiei Tale binecuvântată...

Cântăreţul: Amin.

Şi dacă se face slujbă cu Priveghere (ca la mănăstiri), sau chiar şi numai binecuvântarea artoselor (ca în bisericile de enorie, mai ales la sărbătorile sfinţilor), cântăreţii încep să cânte stihirile (sau cel puţin Slava... Litiei) din Minei, punându-se acum Litia, după rânduiala ei (vezi Liturghierul). Dacă însă se face numai Vecernia obişnuită, atunci, după ecfonisul de mai sus, rostit de preot, cântăreţul (din stânga) începe să cânte

Stihirile Stihoavnei

Cu patima Ta, Hristoase, din patimi ne-am liberat, şi cu învierea Ta din stricăciune ne-am izbăvit; Doamne, slavă Ţie!

Stih: Domnul a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat; îmbrăca-tu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins.

Să se bucure făptura, cerurile să se veselească, din mâini să bată neamurile, de bucurie! Că Hristos, Mântuitorul nostru, pe Cruce a pironit păcatele noastre; şi moartea omorând, viaţă nouă ne-a dăruit, pe Adam cel căzut cu tot neamul înviindu-l, ca un iubitor de oameni.

Stih: Pentru că a întărit lumea, care nu se va clătina.

Fiind împărat al cerului şi al pământului, Cel ce eşti necuprins, de bunăvoie Te-ai răstignit, din iubire de oameni; pe Tine iadul întâmpinându-Te jos, s-a amărât şi sufletele drepţilor primindu-Te, s-au bucurat; iar Adam văzându-Te pe Tine, Ziditorul, în cele de sub pământ, s-a sculat. O, minune! Cum a gustat moarte Viaţa tuturor. Ci, precum a voit, a luminat lumea, care grăieşte: Cel ce ai înviat din morţi, Doamne, slavă Ţie.

Stih: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile.

Femeile purtătoare de mir miresme aducând, cu grăbire şi cu plângere la groapa Ta au ajuns; şi negăsind preacurat trupul Tău, dar aflând de la înger acea nouă şi neobişnuită minune, Apostolilor au zis: înviat-a Domnul, dând lumii mare milă.

Slavă... a sfântului, de la Minei (dacă este). Apoi Şi acum... a Născătoarei de Dumnezeu, din Octoih, cea de la glasul pe care s-a cântat Slavă... a sfântului; dacă Slavă... a fost pe glasul 1, se cântă Şi acum... a Născătoarei, din Octoih, pe glasul 1:

Iată, s-a împlinit proorocia lui Isaia: că fecioară fiind ai născut, iar după naştere, ca şi mai înainte de naştere ai rămas; că Dumnezeu era Cel ce S-a născut, pentru aceasta şi firile le-a înnoit. Ci, o, Maică a lui Dumnezeu, rugăciunile robilor tăi, ce se aduc ţie în biserica ta, nu le trece cu vederea, ci, ca ceea ce ai purtat în braţele tale pe Cel milostiv, spre robii tăi milostiveşte-te, şi roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Dacă la Minei nu este Slavă... la Stihoavnă, se zice Slavă... Şi acum... a Născătoarei de Dumnezeu de la glasul de rând al Octoihului.

La Praznicele împărăteşti şi la sărbătorile sfinţilor, stihirile Stihoavnei se cântă toate de la Minei (Triod sau Penticostar), pe glasurile şi cu stihurile arătate acolo.

Apoi cântăreţul (în mănăstiri cel mai mare) zice îndată:

Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace. Că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău, Israel.

Şi îndată:

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de trei ori, închinându-ne de fiecare dată).

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte (de 3 ori), Slavă... Şi acum...

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vie împărăţia Ta. Fie voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău!

Preotul: Că a Ta este împărăţia...

Cântăreţul: Amin. Şi îndată, sâmbătă seara, se cântă, pe glasul de rând al Octoihului.

Troparul învierii

Glasul 1:

Piatra fiind pecetluită de iudei şi ostaşii străjuind preacurat trupul Tău, înviat-ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lumii viaţă; pentru aceasta, puterile cerurilor strigau Ţie, Dătătorule de viată: Slavă învierii Tale, Hristoase; slavă împărăţiei Tale; slavă rânduielii Tale, Unule, Iubitorule de oameni.

Apoi: Slavă... troparul sfântului zilei (din Minei); Şi acum... troparul Născătoarei de Dumnezeu din Octoih, cel de la glasul pe care s-a cântat troparul sfântului. Dacă troparul sfântului s-a cântat pe glasul 1, se cântă

Troparul Născătoarei de Dumnezeu

Glasul 1:

Gavriil zicând ţie, Fecioară: Bucură-te!, odată cu glasul S-a întrupat Stăpânul tuturor, întru tine, chivotul cel sfânt, precum a zis dreptul David. Arătatu-te-ai mai cuprinzătoare decât cerurile, ceea ce ai purtat pe Făcătorul tău. Slavă Celui ce S-a sălăşluit întru tine; slavă Celui ce a ieşit din tine; slavă Celui ce ne-a liberat pe noi, prin naşterea ta.

Dacă troparul sfântului a fost pe alt glas, să se cânte troparul Născătoarei de Dumnezeu al Învierii de la glasul respectiv.

Dacă la Minei în acea zi sunt doi sfinţi şi amândoi au tropare deosebite, atunci, după ce s-a cântat troparul învierii, se cântă întâi troparul primului sfânt, fără Slavă..., apoi troparul sfântului al doilea cu Slavă..., iar troparul Născătoarei de Dumnezeu se cântă cel de la glasul troparului sfântului al doilea.

La sărbătorile sfinţilor se cântă troparul sfântului din Minei (care la sărbătorile sfinţilor cu priveghere se găseşte de obicei la Vecernia mică), de două ori (a doua oară cu Slavă...), apoi Şi acum... al Născătoarei de Dumnezeu pe glasul troparului sfântului (însă vineri seara se cântă totdeauna, la Şi acum..., troparul Născătoarei de Dumnezeu de la glasul de rând al Octoihului).

La Praznicele împărăteşti se cântă numai troparul praznicului, de trei ori (a doua oară cu Slavă..., a treia oară cu Şi acum...).

După tropare, se face otpustul, astfel:

Preotul (diaconul, dacă este): Înţelepciune.

Cântăreţul (coborând din strană): Binecuvintează.

Preotul: Cel ce este binecuvântat...

Cântăreţul: Amin. Întăreşte, Dumnezeule, sfânta şi dreapta credinţă a dreptslăvitorilor creştini şi Sfântă Biserica Ta în veacul veacului.

Preotul: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cântareţul: Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Preotul: Slavă Ţie, Hristoase, Dumnezeule...

Cântăreţul: Slavă... Şi acum... Doamne miluieşte (de trei ori), părinte, binecuvinteză!

Preotul face otpustul.

Cântăreţul: Amin.


RÂNDUIALA MIEZONOPTICII DE DUMINICI CU TROPARELE TREIMICE

Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru... Cântăreţul: Amin. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru..., împărate ceresc... şi celelalte rugăciuni începătoare, Veniţi să ne închinăm... Psalmul 50, Canonul Sfintei Treimi (Troişnicul) al glasului de rând din Octoih, apoi se cântă

Troparele Treimice (triadicalele)

Glasul al 2-lea:

Cuvine-se cu adevărat a lăuda pe Treimea, Cea întru tot dumnezeiască: pe Tatăl, Cel fără de început şi a toate lucrător, pe Cuvântul, Cel împreună fără de început, Care din Tatăl mai înainte de veci fără stricăciune S-a născut, şi pe Sfântul Duh, Cel ce din Tatăl fără de ani purcede.

Cuvine-se cu adevărat a Te slăvi pe Tine, Dumnezeu-Cuvântul, de Care se înfricoşează şi se cutremură Heruvimii şi Te slăvesc puterile cereşti. Cel ce ai înviat a treia zi din mormânt, Hristoase, Dătătorule de viată, cu frică Te slăvim.

Să lăudăm toţi cum se cuvine pe Dumnezeu, cu cântări dumnezeieşti: pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul cel dumnezeiesc, Stăpânia cea în trei ipostasuri, o împărăţie şi o Domnie.

Să preaslăvim Unimea cea după fiinţă, pe Cea în trei ipostasuri, pe Care O laudă toţi pământenii şi O slăvesc puterile cereşti, Căreia toţi cu credinţă I se închină.

Domnească începătorie peste Heruvimi şi dumnezeiască Stăpânire fără de asemănare peste Serafimi, Treime nedespărţită în Unime, Ceea ce eşti după adevăr dumnezeiască Stăpânire, pe Tine Te slăvim.

Tatălui celui fără de început şi Dumnezeu, Cuvântului celui împreună fără de început şi Duhului mă închin. Fiinţa cea nedespărţită, una împreunată, Unimea cea întreit numărată, cu laude să O cinstim.

Fulgerele Tale, cele cu raze strălucitoare, străluceşte-le mie, Dumnezeul meu, Cel ce eşti în trei ipostasuri, Atotfăcătorule; şi locaş mă arată al slavei Tale celei neapropiate, luminată şi purtătoare de lumină şi neschimbată.

De Care se înfricoşează şi se cutremură Heruvimii şi Îl slăvesc oştile îngereşti, pe Cel ce din Fecioară în chip de negrăit S-a întrupat, pe Hristos, Dătătorul de viaţă, cu frică să-L slăvim.

Slavă...

Părinte Atotţiitorule, Cuvinte al lui Dumnezeu, întru tot Duhule Sfinte, o Putere şi un Chip, o împărăţie, o Dumnezeire şi Stăpânire, miluieşte pe cei ce se închină Ţie.

Şi acum...

Din morţi văzând pe Fiul tău, Preacurată Fecioară înviat cu cuviinţă dumnezeiască, de bucurie negrăit lumea s-a umplut, pe Acela slăvindu-L şi pe tine mărindu-te.

Cuvine-se cu adevărat, să te fericim, Născătoare d Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată ş Maica Dumnezeului nostru.

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Sfinte Dumnezeule..., şi celelalte rugăciuni începătoare; după Tatăl nostru..., Ipacoi al glasului de rând; Doamne miluieşte (de 40 de ori) Slavă... Şi acum... Ceea ce eşti mai cinstită..., întru numele Domnului binecuvintează, părinte.

Preotul: Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi... Apoi citeşte această rugăciune, către Preasfânta Treime, alcătuire a lui Marcu:

Întru tot puternică şi de viaţă făcătoare, Preasfântă Treime, şi începătoare de lumină, Care, din bunătate, toată făptura lumii şi pe cea mai presus de lume, din nefiinţă o ai adus şi cu purtarea de grijă o şi stăpâneşti; Care, după alte ale Tale nespuse faceri de bine neamului omenesc, pentru neputinţa trupească ne-ai dăruit pocăinţă până la moarte, nu ne lăsa pe noi ticăloşii să murim în faptele noastre cele rele, nici pe începătorul răutăţii şi pizmătăreţul şi pierzătorul să-şi râdă de noi. Că vezi, îndurate, câtă pizmuire şi vrajbă are asupra noastră şi câtă este şi a noastră pătimire şi slăbiciune şi nepurtare de grijă. Ci, Te rugăm, nu ne lipsi de bunătăţile Tale pe noi, care Te mâniem în toată ziua şi în tot ceasul, prin călcarea cinstitelor şi de viaţă făcătoarelor Tale porunci. Şi toate greşealele noastre, pe care le-am făcut noi în toată viaţa noastră, până în ceasul de acum, sau cu fapta, sau cu cuvântul, sau cu gândul, lasă şi iartă. Şi ne învredniceşte ca cealaltă vreme a vieţii noastre să o săvârşim în pocăinţă şi umilinţă şi spre paza sfintelor Tale porunci. Şi ori cu ce fel de dezmierdare înşelându-ne, în multe chipuri am greşit şi cu urâte pofte nefolositoare şi vătămătoare amăgindu-ne ne-am purtat; sau cu mânie şi cu iuţeală de necuvântătoare pornindu-ne, am scârbit pe vreun frate al nostru; sau cu limbă slobodă şi neînfrânată în tari curse ne-am prins; sau cu vreuna din simţirile noastre, sau cu toate, de voie sau de nevoie, cu ştiinţă şi cu neştiinţă, sau din răpire, sau din deprindere, nebuneşte am alunecat; sau cu gânduri viclene şi cu ştiinţă deşartă ne-am spurcat; sau în orice chip de greşeală am păcătuit, din aducerea aminte şi din obiceiul cel rău şi cumplit; iartă nouă şi lasă toate, întru tot îndurate, Preabunule şi mult-Milostive. Şi ne dăruieşte, Bunule, deşteptare şi putere, ca să facem voia Ta cu bună plăcere şi desăvârşit; ca din răutatea cea din noapte şi împâclată, cu vederea luminii, prin pocăinţă să ne schimbăm şi în zi cu bun chip să umblăm şi curaţi iubirii Tale de oameni arătându-ne noi, nevrednicii, să Te lăudăm şi să Te slăvim în veci, Amin.

Apoi otpustul, obişnuita iertare şi ectenia: Să ne rugăm pentru pacea lumii... Doamne miluieşte cu umilinţă şi cu glas lin. Şi după sfârşitul ecteniei zice cel mai mare: Pentru rugăciunile...


RÂNDUIALA UTRENIEI DUMINICILOR

După ce s-a citit Miezonoptica Duminicii, cu Troparele treimice, preotul zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru...

Cântăreţul: Amin. Apoi (închinându-se de trei ori) zice:

Veniţi să ne închinăm împăratului nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, împăratul şi Dumnezeul nostru[2].

Şi se citesc psalmii:

PSALMUL 19

Să te audă Domnul în ziua necazului, şi să te apere numele Dumnezeului lui Iacob. Trimită ţie ajutor din locaşul Său cel sfânt, şi din Sion să te sprijine pe tine. Pomenească toată jertfa ta, arderea de tot a ta bine-plăcută să-I fie. Dea ţie Domnul, după inima ta, şi tot sfatul tău să-l plinească. Bucura-ne-vom de mântuirea Ta, şi întru numele Dumnezeului nostru ne vom mări. Plinească Domnul toate cererile tale. Acum am cunoscut că a mântuit Domnul pe Unsul Său, cu puterea dreptei Sale. Auzi-L-va pe Dânsul din cerul cel sfânt al Lui. Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru. Aceştia s-au împiedicat şi au căzut, iar noi ne-am ridicat şi ne-am îndreptat, Doamne, mântuieşte-ne pe noi, şi ne auzi în orice zi Te vom chema.

PSALMUL20

Doamne, întru puterea Ta se va veseli împăratul şi întru mântuirea Ta se va bucura foarte. După dorirea inimii lui i-ai dat lui, şi de voia buzelor lui nu l-ai lipsit pe el. Că l-ai întâmpinat pe el eu binecuvântările bunătăţii, pus-ai pe capul lui cunună de piatră scumpă. Viaţă a cerut de la Tine şi i-ai dat lui lungime de zile în veacul veacului. Mare este slava lui întru mântuirea Ta, slavă şi mare cuviinţă vei pune peste el. Că li vei da lui binecuvântare în veacul veacului, veseli-l-vei pe dânsul întru bucurie cu faţa Ta. Că împăratul nădăjduieşte în Domnul şi întru mila Celui Preaînalt nu se va clătina. Află-se mâna Ta peste toţi vrăjmaşii Tăi; dreapta Ta să afle pe toţi cei ce Te urăsc pe Tine. Pune-i-vei pe ei ca un cuptor de foc în vremea arătării Tale; Domnul întru mânia Sa îi va tulbura pe ei, şi-i va mânca pe ei focul. Rodul lor de pe pământ îl vei pierde şi sămânţa lor dintre fiii oamenilor. Că au gândit rele împotriva Ta, au cugetat sfaturi, care nu vor putea să stea. Că îi vei pune pe ei pe fugă şi cu arcul Tău vei ţinti capul lor. Înalţă-Te, Doamne, întru tăria Ta; cânta-vom şi vom lăuda puterile Tale.

Slavă... Şi acum... Sfinte Dumnezeule... Tatăl nostru... Că a Ta este împărăţia... (Dator este preotul a lua aminte ca să fie în mijlocul bisericii, când va zice Că a Ta este împărăţia...). Apoi se citesc troparele acestea:

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte; şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.

Slavă...

Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea pe binecredincioşii creştini, dăruindu-le lor biruinţă asupra potrivnicului, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă.

Şi acum...

Ocrotitoare neînfricată şi neînfruntată nu trece cu vederea, ceea ce eşti bună, rugăciunile noastre, întru tot lăudată Născătoare de Dumnezeu. întăreşte viaţa cea de obşte a dreptcredincioşilor. Mântuieşte pe cei ce i-ai rânduit să conducă, şi le dă lor biruinţă din cer, pentru că ai născut pe Dumnezeu, ceea ce eşti singură binecuvântată.

Preotul rosteşte ectenia: Miluieşte-ne pe noi,Dumnezeule...

Cântăreţul zice: Doamne miluieşte (de 3 ori), la fiecare cerere a ecteniei.

După ecfonisul ecteniei: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti..., cântăreţul: Amin. întru numele Domnului binecuvintează, părinte.

Preotul:

Slavă Sfintei şi Celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor[3].

Cântăreţul (în mănăstiri cel mai mare, sau cel rânduit): Amin. Şi citeşte, cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu, următorii şase psalmi, iar cei din biserică ascultă în tăcere şi cu umilinţă:

Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire (de trei ori).

Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta (de două ori).

PSALMUL 3

Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea; mulţi zic sufletului meu: "Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui!". Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu. Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui. Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini. Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară. Scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toţi cei ce mă vrăjmăşesc în deşert; dinţii păcătoşilor ai zdrobit. A Domnului este mântuirea, şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.

Şi iarăşi:

Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am că Domnul mă va sprijini.

PSALMUL 37

Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi. Că săgeţile Tale s-au înfipt în mine, şi ai întărit peste mine mâna Ta. Nu este vindecare în trupul meu de la fata mâniei Tale; nu este pace în oasele mele de la fata păcatelor mele. Că fărădelegile mele au covârşit capul meu, ca o sarcină grea apăsat-au peste mine. împutitu-s-au şi au putrezit rănile mele, de la faţa nebuniei mele. Chinuitu-m-am şi m-am gârbovit până în sfârşit, toată ziua mâhnindu-mă umblam. Că şalele mele s-au umplut de ocări şi nu este vindecare în trupul meu. Necăjitu-m-am şi m-am smerit foarte; răcnit-am din suspinarea inimii mele. Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea şi suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns. Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea şi lumina ochilor mei, şi aceasta nu este cu mine. Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au şezut; şi cei de aproape ai mei departe au stat. Şi se sileau cei ce căutau sufletul meu şi cei ce căutau cele rele mie grăiau deşertăciuni şi vicleşuguri toată ziua cugetau. Iar eu ca un surd nu auzeam şi ca un mut ce nu-şi deschide gura sa. Şi m-am făcut ca un om ce nu aude şi nu are în gura lui mustrări. Că spre Tine, Doamne, am nădăjduit; Tu mă vei auzi, Doamne, Dumnezeul meu, că am zis, ca nu cumva să se bucure de mine vrăjmaşii mei; şi când s-au clătinat picioarele mele, împotriva mea s-au semeţit. Că eu spre bătăi gata sunt, şi durerea mea înaintea mea este pururea. Că fărădelegea mea eu o voi vesti, şi mă voi îngriji pentru păcatul meu; iar vrăjmaşii mei trăiesc şi s-au întărit mai mult decât mine, şi s-au înmulţit cei ce mă urăsc pe nedrept. Cei ce îmi răsplătesc rele pentru bune mă defăimau, că urmam bunătatea. Nu mă lăsa, Doamne, Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine; ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.

Şi iarăşi:

Nu mă lăsa, Doamne, Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine; ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.

PSALMUL 62

Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineaţă. însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu, în pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă. Aşa în locul cel sfânt m-am arătat Ţie, ca să văd puterea Ta şi slava Ta. Că mai bună este mila Ta decât viaţa; buzele mele Te vor lăuda. Aşa Te voi binecuvânta în viaţa mea, şi în numele Tău voi ridica mâinile mele. Ca de seu şi de grăsime să se sature sufletul meu, şi cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea. De mi-am adus aminte de Tine în aşternutul meu, în dimineţi am cugetat la Tine, că ai fost ajutorul meu, şi întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta. Iar ei în deşert au căutat sufletul meu, intra-vor în cele mai de jos ale pământului; da-se-vor în mâinile sabiei; părţi vulpilor vor fi. Iar împăratul se va veseli de Dumnezeu; lăuda-se-va tot cel ce se jură întru El, că s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăţi

Şi iarăşi:

În dimineţi am cugetat la Tine, că ai fost ajutorul meu şi întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta.

Slavă... Şi acum... Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, fără închinăciune) Doamne miluieşte (de 3 ori), Slavă... Şi acum...

Acum iese preotul din sfântul altar şi citeşte în taină ultimele şase rugăciuni ale dimineţii, în faţa uşilor împărăteşti; iar cântăreţul continuă citirea psalmilor următori:

PSALMUL 87

Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta. Să ajungă înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta spre ruga mea, Doamne, că s-a umplut de rele sufletul meu şi viata mea de iad s-a apropiat. Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă; ajuns-am ca un om neajutorat, între cei morţi slobod. Ca nişte oameni răniţi ce dorm în mormânt, de care nu Ţi-ai mai adus aminte şi care au fost lepădaţi de la mâna Ta. Pusu-m-au în groapa cea mai de jos, întru cele întunecate şi în umbra morţii. Asupra mea s-a întărit mânia Ta şi toate valurile Tale le-ai adus peste mine. Depărtat-ai pe cunoscuţii mei de la mine, ajuns-am urâciune lor. închis am fost şi n-am putut ieşi. Ochii mei au slăbit de suferinţă. Strigat-am către Tine, Doamne, toată ziua, întins-am către Tine mâinile mele. Oare, morţilor vei face minuni? Sau cei morţi se vor scula şi Te vor lăuda pe Tine? Oare, va spune cineva în mormânt mila Ta şi adevărul Tău în locul pierzării? Oare, se vor cunoaşte în întuneric minunile Tale şi dreptatea Ta în pământ uitat? Iar eu către Tine, Doamne, am strigat şi dimineaţa rugăciunea mea Te va întâmpina. Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu şi întorci faţa Ta de la mine? Sărac sunt eu şi în osteneli din tinereţile mele; înăltându-mă, m-am smerit şi m-am mâhnit. Peste mine au venit mâniile Tale şi înfricoşările Tale m-au tulburat. Înconjuratu-m-au ca apa toată ziua şi m-au cuprins deodată. Depărtat-ai de la mine pe prieten şi pe vecin şi pe cunoscuţii mei din cauza ticăloşiei mele.

Şi iarăşi:

Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta. Să ajungă înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta spre ruga mea.

PSALMUL 102

Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate binefacerile Lui. Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale; pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări; pe Cel ce umple de bunătăţi dorirea ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale. Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-Răbdător şi mult-Milostiv. Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia. Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă, ci cât este de departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El. Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre. în ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dânsul. Că El a cunoscut zidirea noastră adusu-Şi-a aminte că ţărână suntem. Omul ca iarba zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori. Că duh a trecut printr-însul şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul, şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte. Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei puternici la virtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui. Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui. Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.

Şi iarăşi:

În tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.

PSALMUL 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viata mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ţi întoarce fata Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viată. întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Şi iarăşi:

Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.

Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule;

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule;

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Apoi preotul rosteşte ectenia mare, în timpul căreia cântăreţii dau răspunsurile cuvenite, cântând împreună cu credincioşii şi închinându-se după cuviinţă, la fiecare cerere a ecteniei, precum s-a arătat şi la Vecernie.

Îndată după ectenie, cântăreţul din strana dreaptă începe să cânte, pe glasul de rând al Octoihului:

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de patru ori, punându-se înainte stihurile următoare):

Stih 1: Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui (ps. 135,1).

Stih 2: înconjurând m-au înconjurat şi în numele Domnului i-am înfrânt pe ei.

Stih 3: Nu voi muri, ci voi fi viu şi voi povesti lucrurile Domnului.

Stih 4: Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului. De la Domnul s-a făcut aceasta şi minunată este întru ochii noştri.

După Dumnezeu este Domnul...se cântă troparul învierii glasului de rând, de două ori (caută-l la rânduiala Vecerniei); apoi Slavă... troparul sfântului zilei, din Minei; Şi acum...troparul Născătoarei de Dumnezeu de la glasul troparului sfântului.

După aceea, cântăreţul zice: Doamne miluieşte(de 3 ori) Slavă... Şi acum...şi se citesc Catismele de rând din Psaltire (Duminică dimineaţa: Catisma a doua, a treia şi a şaptesprezecea), pe analogul aşezat din vreme în mijlocul bisericii, sub policandru.

După prima Catismă, preotul (sau diaconul, dacă este) zice ectenia mică, apoi se cântă primul rând de Sedelne (Şezânde).

Sedelnele Învierii

Glasul 1, Podobie:

Mormântul Tău, Mântuitorule, ostaşii străjuindu-l, morţi s-au făcut de strălucirea îngerului ce s-a arătat, care a vestit femeilor învierea. Pe Tine Te mărim, Pierzătorul stricăciunii; la Tine cădem, Cel ce ai înviat din mormânt, la Unul Dumnezeul nostru.

Slavă...

Pe Cruce fiind pironit de voie, îndurate, în mormânt fiind pus ca un mort, Dătătorule de viată, stăpânirea morţii ai zdrobit cu moartea Ta, Puternice. Că de Tine s-au cutremurat portarii iadului; Tu împreună ai sculat pe mortii cei din veac, ca un iubitor de oameni.

Şi acum...,a Născătoarei de Dumnezeu:

Maică a lui Dumnezeu, pe tine te ştim toţi, cei ce cu dragoste alergăm la a ta bunătate , care şi după naştere te-ai arătat fecioară cu adevărat. Pe tine te avem ocrotitoare noi, păcătoşii; pe tine izbăvire în ispite te-am câştigat, singura cu totul fără prihană.

Apoi se zice: Doamne miluieşte (de 3 ori), Slavă... Şi acum...şi se citeşte a doua Catismă de rând. Apoi preotul zice din nou,ectenia mica, după care se cântă al doilea rând de Sedelne:

Podobie: Piatra fiind pecetluită...

Femeile, dis-de-dimineată, au venit la mormânt, şi vedere îngerească văzând s-au cutremurat: mormântul a strălucit viaţă, minunea le-a spăimântat pe ele. Pentru aceasta, mergând, au vestit Ucenicilor învierea. Iadul l-a prădat Hristos, ca Cel ce este singur tare şi puternic; şi pe cei pieriţi i-a sculat pe toţi, frica osândirii dezlegând cu puterea Crucii.

Slavă...

Pe Cruce fiind pironit, Viaţa tuturor, şi între morţi fiind socotit Tu, Domnul, Cel fără de moarte, înviat-ai a treia zi, Mântuitorule, şi ai sculat pe Adam din stricăciune. Pentru aceasta puterile cerurilor strigau Ţie, Dătătorule de viaţă: Slavă patimilor Tale, Hristoase; slavă învierii Tale; slavă smereniei Tale, Unule, Iubitorule de oameni.

Şi acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Marie, ceea ce eşti cinstit locaş al Stăpânului, ridică-ne pe noi, cei căzuţi în prăpastia cumplitei deznădăjduiri şi a greşealelor şi a necazurilor; că tu eşti mântuire şi ajutătoare a păcătoşilor, ocrotitoare tare şi mântuieşti pe robii tăi.

Apoi se zice: Doamne miluieşte (de 3 ori), Slavă... Şi acum... şi se citeşte a treia Catismă (Catisma a şaptesprezecea): Fericiţi cei fără prihană în cale.. ; iar dacă se întâmplă să cadă Duminica vreun praznic împărătesc sau vreun sfânt cu Polieleu, în loc de Catisma a şaptesprezecea se cântă Polieleul cu Mărimurile acelei sărbători (vezi mai departe, la locul lor); în Duminica Fiului Risipitor, Duminica lăsatului sec de carne şi Duminica lăsatului sec de brânză, după Polieleu se cântă Psalmul 136: La râul Babilonului... (vezi la Polieleu).

După Catisma a şaptesprezecea (sau după Polieleu), Duminica se cântă îndată, cu glas dulce, pe glasul al 5-lea

Binecuvântările Învierii

Stih: Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale.

Soborul îngeresc s-a mirat văzându-Te pe Tine între cei morţi socotit fiind, şi puterea morţii surpând, Mântuitorule, şi împreună cu Tine pe Adam ridicându-l, şi din iad pe toţi slobozindu-i.

Binecuvântat eşti, Doamne...

Pentru ce miruri, din milostivire, cu lacrimi amestecaţi, o uceniţelor? îngerul cel ce a strălucit la mormânt a zis mironosiţelor: Vedeţi voi groapa şi înţelegeţi, că Mântuitorul a înviat din mormânt.

Binecuvântat eşti, Doamne...

Foarte de dimineaţă mironosiţele au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se; dar înaintea lor a stat îngerul şi a zis: Vremea tânguirii a încetat, nu mai plângeţi, ci Apostolilor spuneţi învierea.

Binecuvântat eşti, Doamne...

Mironosiţele femei, cu miruri venind la groapa Ta, Mântuitorule, plângeau; iar îngerul către dânsele a grăit, zicând: De ce socotiţi pe Cel viu cu cei morţi? Căci, ca un Dumnezeu, a înviat din mormânt.

Slavă... a Treimii:

Închinămu-ne Tatălui şi Fiului Acestuia şi Duhului celui Sfânt, Sfintei Treimi întru o fiinţă, cu Serafimii grăind: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Doamne.

Şi acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Pe Dătătorul de viaţă născându-L, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit; şi bucurie Evei în locul întristării i-ai dăruit, şi pe cei căzuţi din viaţă i-a îndreptat la aceeaşi, Cel ce S-a întrupat din tine, Dumnezeu şi om.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule! (de trei ori).

Apoi preotul rosteşte ectenia mică, după care cântăreţul citeşte îndată, cu glas mare şi rar, Ipacoi (Subascultâtorul) al glasului de rând.

Ipacoi

Pocăinţa tâlharului raiul a dobândit, iar plângerea mironosiţelor bucuria a vestit; că ai înviat, Hristoase Dumnezeule, dăruind lumii mare milă.

Şi se cântă îndată

Antifoanele[4]

Antifonul 1

Când sunt necăjit, auzi durerile mele, Doamne, către Tine strig.

Pustnicilor, celor ce sunt departe de lumea cea deşartă, neîncetată le este dorirea după Dumnezeu.

Slavă... Şi acum...

Sfântului Duh cinstire şi slăvire împreună se cuvine, ca şi Tatălui şi Fiului; pentru aceasta să cântăm o stăpânire a Treimii.

Antifonul 2

La munţii legilor Tale m-ai înălţat; cu fapte bune luminează-mă, Dumnezeule, ca să Te laud pe Tine.

Cu mâna Ta cea dreaptă luându-mă Tu, Cuvântule, fereşte-mă, păzeşte-mă, ca să nu mă ardă focul păcatului.

Slavă... Şi acum...

Prin Sfântul Duh toată făptura se înnoieşte, întorcându-se la cea dintâi; că întocmai puternic este cu Tatăl şi cu Cuvântul.

Antifonul 3

De cei ce mi-au zis mie: să mergem în locaşul Domnului, veselitu-mi-s-a duhul şi mi s-a bucurat inima.

În casa lui David va fi frică mare; că acolo scaunele punându-se, vor fi judecate toate seminţiile şi limbile pământului.

Slavă... Şi acum...

Sfântului Duh cinste, închinare, slavă şi putere se cuvine să-I aducem, ca şi Tatălui şi Fiului; că Unime este Treimea după fire, iar nu după feţe.

Preotul (diaconul), deschizând dvera şi uşile împărăteşti, zice:

Înţelepciune! Să luăm aminte!

Cântăreţii cântă Prochimenul glasului de rând.

Prochimenul

Acum mă voi scula, zice Domnul, le voi aduce lor mântuirea şi le voi vorbi pe faţă (ps. 11, 5).

De trei ori, a doua oară punându-se înainte stihul: Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate.

Preotul (diaconul): Domnului să ne rugăm.

Cântăreţul:

Doamne miluieşte.

Preotul: Că sfânt eşti, Dumnezeul nostru...

Cântăreţul: Amin. Şi se cântă pe glasul de rând al Octoihului:

Toată suflarea să laude pe Domnul (de două ori).

Suflarea toată şi toată făptura să laude sfânt numele Domnului, pe Domnul.

Preotul (diaconul): Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm.

Cântăreţul: Doamne miluieşte (de 3 ori), obişnuit pe glasul al 2-lea.

Preotul: înţelepciune, drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor.

Cântăreţul: Şi duhului tău.

Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la (N) citire.

Cântăreţul (închinându-se): Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.

Preotul: Să luăm aminte. Şi citeşte Evanghelia de rând a învierii, în timp ce cântăreţul şade cu lumânarea aprinsă în latura de miazăzi a Sfintei Mese, cu faţa spre preotul care citeşte Sfânta Evanghelie; iar dacă face diaconul lucrul acesta, cântăreţul ascultă cu luare-amtnte şi evlavie Sfânta Evanghelie, stând în genunchi, împreună cu ceilalţi credincioşi.

Sfârşindu-se citirea Sfintei Evanghelii, cântăreţul cântă (închinându-se): Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.

Şi în timp ce preotul iese cu Sfânta Evanghelie în mijlocul bisericii - pentru închinare, cântăreţul citeşte sau cântă, pe glasul al 2-lea (dacă nu cântă preotul însuşi sau diaconul):

Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă învierea Ta o lăudăm şi o mărim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii, să ne închinăm Sfintei învierii lui Hristos, că iată a venit, prin Cruce, bucurie la toată lumea; totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat.

În duminicile dintre Paşti şi înălţare învierea lui Hristos... se zice de trei ori; iar în Duminica Floriilor şi a Rusaliilor nu se zice învierea lui Hristos..., deoarece atunci se citeşte Evanghelia praznicului.

Apoi se citeşte îndată, rar şi cu umilinţă

PSALMUL 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit, şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu în cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată în fărădelegi m-am zămislit, şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce fata Ta de către păcatele mele, şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta, şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău vitei.

După ce preotul s-a închinat în faţa Sfintei Evanghelii şi a intrat în sfântul altar, cântăreţul se închină şi el, cu evlavie, în faţa Sfintei Evanghelii, de două ori, o sărută şi se închină a treia oară. Apoi, mergând la locul său, cântă, pe glasul al 2-lea:

Slavă...

Pentru rugăciunile Apostolilor Tăi, Milostive, curăţeşte mulţimea greşealelor noastre.

Şi acum...

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşealelor noastre.

Stih: Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte fărădelegile noastre.

Glasul al 6-lea:

Înviind Iisus din mormânt, precum a zis mai înainte, a dăruit nouă viaţă veşnică şi mare milă.

În duminicile Triodului (adică de la Duminica Vameşului şi a Fariseului, până la Duminica a cincea din Postul Mare, inclusiv), în loc de cele trei cântări de mai sus se cântă

Slavă .., glasul al 8-lea:

Uşile pocăinţei deschide-mi, Dătătorule de viată! Că dis-de-dimineată merge duhul meu la biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului, cu totul spurcat; ci, ca un îndurat, curăţeşte-l, cu mila milostivirii Tale.

Şi acum... a Născătoarei de Dumnezeu, acelaşi glas:

În cărările mântuirii îndreptează-mă, de Dumnezeu Născătoare, căci cu păcate grozave mi-am spurcat sufletul şi cu lenevire viata mea toată o am cheltuit; ci, cu rugăciunile tale, curăţeşte-mă de toată necurăţia.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta...

Glasul al 6-lea:

La mulţimea faptelor mele celor rele cugetând eu, ticălosul, mă cutremur de înfricoşătoarea zi a Judecăţii; ci, îndrăznind la mila milostivirii Tale, ca David mă rog Ţie: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta.

Apoi preotul (diaconul, dacă este) citeşte rugăciunea Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău..., din Liturghier, sau (dacă această rugăciune nu se mai citeşte) zice îndată ecfonisul: Cu mila şi cu îndurările..., iar la strană: Amin.

Canoanele

Şi se începe citirea Canoanelor, cu rânduiala lor, adică: Trei canoane ale glasului de rând, din Octoih (unul al învierii, unul al Crucii-învierii şi altul al Născătoarei de Dumnezeu) şi unul din Minei (al sfântului sau sfinţilor din ziua aceea), punându-se din toate, la fiecare cântare, câte 14 stihiri, cu stihurile respective, astfel: dacă la Minei avem un singur canon, se citeşte din Octoih: patru stihiri de la Canonul învierii, trei de la Canonul Crucii-învierii şi trei de la Canonul Născătoarei de Dumnezeu; dacă la Minei este sfânt cu slujba pe şase (stihiri la Doamne, strigat-am...) se citesc din Canonul învierii patru stihiri, din al Crucii-învierii două, din al Născătoarei de Dumnezeu două şi din Canonul Mineiului şase; dacă sfântul din Minei are slujbă cu Polieleu şi două canoane, se citesc trei stihiri din Canonul învierii, trei din al Născătoarei de Dumnezeu şi opt de la Minei (lăsând pe al Crucii-învierii). La sfârşitul fiecărei cântări se cântă Catavasia respectivă.

Dacă nu se citesc Canoanele (cum se face în cele mai multe biserici de enorie), îndată după ecfonisul: Cu mila şi cu îndurările..., se începe cântarea Catavasiilor.

 

CATAVASIILE BUNEI VESTIRI

Se cântă în duminicile şi sărbătorile dintre: 22 septembrie - 20 noiembrie; 10 februarie - Duminica Floriilor, afară de unele duminici din Triod, care au Catavasiile lor deosebite; Duminica 1 după Rusalii - 1 august.

Cântarea l-a. Glasul al 4-lea.

Irmosul:

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duh, şi cuvânt răspunde-voi împărătesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Cântarea a 3-a:

Irmosul:

Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, izvorul cel viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, întru dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i.

 

 

 

După Cântarea a treia a Canoanelor (sau a Catavasiilor), preotul zice ectenia mică, apoi cântăreţul cântă (citeşte) Condacul, Icosul şi Sedealna sfântului zilei, din Minei.

 

Cântarea a 4-a:

Irmosul:

Sfatul cel neurmat şi dumnezeiesc, al întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă puterii Tale, Doamne!

Alt Irmos al Bunei Vestiri:

Cel ce şade în slavă pe scaunul Dumnezeirii, pe norul cel uşor, a venit Iisus, Cel cu totul dumnezeiesc, din preacurata Fecioară, şi a mântuit pe cei ce cântă: Slavă puterii Tale, Doamne.

Cântarea a 5-a:

Irmosul:

Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate şi ai născut pe Fiul cel fără de ani, Cel ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

Cântarea a 6-a:

Irmosul:

Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce S-a născut dintr-însa.

Alt Irmos al Bunei Vestiri:

Strigat-a proorocul Iona, mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, în chit, rugându-se: Din stricăciune mă mântuieşte, Iisuse, împărate al puterilor.

 

După Cântarea a şasea a Canoanelor (sau a Catavasiilor), preotul zice din nou ectenia mică, apoi se cântă Condacul învierii al glasului de rând.

Condac

Podobie: Când vei veni întru slavă...

Înviat-ai ca un Dumnezeu din mormânt întru mărire, şi lumea împreună o ai înviat; pentru aceea firea omenească Te laudă ca pe Cel ce eşti Dumnezeu. Moartea a pierit şi Adam dănţuieşte, Stăpâne; şi Eva acum fiind izbăvită din legături, se bucură, grăind: Tu eşti, Hristoase, Cel ce dai tuturor învierea.

Apoi se citeşte îndată, rar şi cu glas înalt

Icosul

Pe Cel ce a înviat a treia zi să-L lăudăm, ca pe Dumnezeu cel Atotputernic, Care porţile iadului a zdrobit şi pe cei din veac din mormânt i-a ridicat; pe Cel ce mironosiţelor S-a arătat, precum bine a voit, zicând lor, celor dintâi: Bucuraţi-vă!, şi Apostolilor bucurie vestindu-le, ca un singur Dătător de viată. Drept aceea, femeile, cu credinţă, ucenicilor semne de biruinţă bine au vestit; şi iadul suspină şi moartea se tânguieşte, iar lumea se veseleşte, şi toţi împreună se bucură; că Tu ai dat tuturor,Hristoase, învierea.

Apoi se citeşte Sinaxarul (viaţa pe scurt a sfântului sau a sfinţilor zilei) din Minei[5].

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau, cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a:

Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinam Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmosul:

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită; pe toată lumea ridică să-ţi cânte ţie: pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L prea-înălţaţi pe Dânsul întru toţi vecii.

Alt Irmos al Bunei Vestiri:

Ascultă, fiică, Fecioară curată! Să-ţi spună Gavriil sfatul de demult, cel adevărat, al Celui Preaînalt: Fii gata spre primirea lui Dumnezeu! Căci prin tine, Cel necuprins cu oamenii va să petreacă. Pentru aceasta şi bucurându-mă, cânt: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

 

Înainte de Cântarea a noua a Canoanelor (Catavasiilor), preotul zice, cădind în faţa Sfintei Mese:

Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii întru cântări cin-stind-o, să o mărim.

Iar cântăreţii, coborând din străni, cântă, pe glasul Catavasiilor de rând:

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Domnul, şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih: Că a căutat spre smerenia roabei Sale, că iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii...

Stih: Că mi-a făcut mie mărire Cel puternic, şi sfânt numele Lui şi mila Lui în neam şi în neam, spre cei ce se tem de El.

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii...

Stih: Făcut-a tărie cu braţul Său Domnul, risipit-a pe cei mândri cu cugetul inimii lor.

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii...

Stih: Pogorât-a pe cei puternici de pe scaune şi a înălţat pe cei smeriti, pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii...

Stih: Luat-a pe Israel, sluga Sa, ca să pomenească mila, precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui până în veac.

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii...

Apoi stihul: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, (închinându-ne) şi se cântă Cântarea a noua a Catavasiilor.

După aceasta, preotul (diaconul) rosteşte ectenia mică, apoi cântăreţii cântă (de obicei pe glasul al 2-lea):

Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru (de trei ori).

Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui (închinăciune), că sfânt este.

 

 

Cântarea a 9-a:

Irmosul:

Tot neamul omenesc să salte cu duhul, fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să cânte: Bucură-te, preafericită Născătoare de Dumnezeu, curată, pururea Fecioară.

Alt Irmos al Bunei Vestiri:

Ca de un sicriu însufleţit al lui Dumnezeu, nicicum să nu se atingă mâna necredincioşilor; dar buzele credincioşilor, fără tăcere, glasul îngerului cântând, să cânte cu bucurie Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine.

 

 

LUMINÂNDA a 7-a:

Spunând Maria că au luat pe Domnul, alergat-au la mormânt Simon-Petru şi un alt ucenic al lui Hristos, pe care îl iubea El; şi au alergat cei doi şi au aflat giulgiurile singure înăuntru zăcând, iar mahrama capului era osebit de ele. Pentru aceasta, iarăşi au tăcut, până ce au văzut pe Hristos.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Mari şi minunate lucruri ai făcut pentru mine, Hristoase al meu, mult-Milostive; că din Fecioară Prunc Te-ai născut, în chip de negrăit; şi Cruce ai primit şi moarte răbdând, ai înviat întru slavă şi firea noastră o ai liberat de moarte. Slavă, Hristoase, strălucirii Tale, slavă puterii Tale.

Stihira Evangheliei a şaptea, glasul al 7-lea:

Iată întuneric şi de dimineaţă, şi ce stai la mormânt, Marie, mult întuneric având în minte? Pentru ce întrebi: Unde a fost pus Iisus? Ci vezi pe ucenicii care aleargă-împreună, cum prin giulgiuri şi prin mahramă şi-au dat seama de înviere şi şi-au adus aminte de Scriptura cea despre aceasta. Cu care şi prin care şi noi crezând, Te lăudăm pe Tine, Dătătorule de viată Hristoase.

 

Apoi îndată se cântă, pe glasul de rând al Octoihului, Laudele, cu stihirile şi stihurile lor (în alte sărbători decât duminicile, Laudele se cântă pe glasul stihirilor de la Minei). Duminica se cântă opt stihiri; dacă sfântul din Minei n-are stihiri la Laude, se cântă toate cele opt stihiri ale Învierii din Octoih (Catavasier); dacă sfântul zilei are stihiri la Laude, se cântă primele patru stihiri ale învierii, apoi patru din Minei.

Laudele

Strana întâia:

Toată suflarea să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi pe El întru cele înalte; Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule (ps. 148, 1).

A doua strană:

Lăudaţi pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi pe El toate puterile Lui; Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule (ps. 148,2).

Stihirile Învierii

Stihirile pe şase:

Stih: Ca să facă între dânşii judecată scrisă; slava aceasta este a tuturor cuvioşilor Săi (ps. 149, 9).

Lăudăm, Hristoase, patima Ta cea mântuitoare şi slăvim învierea Ta.

Stih: Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui, lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui (ps. 150, 1).

Cel ce răstignire ai răbdat şi moartea ai stricat, şi ai înviat din morţi, împacă viata noastră, Doamne, ca Cel singur atotputernic.

Stihirile pe patru:

Stih: Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui, lăudaţi-L pe El dup; mulţimea slavei Lui (ps. 150, 2).

Cel ce iadul ai prădat şi pe om l-ai înviat cu înviere; Ta, Hristoase, învredniceşte-ne pe noi cu inimă curat să Te lăudăm şi să Te slăvim.

Stih: Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă, lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută (ps. 150, 3).

Pogorârea Ta cea cu dumnezeiască cuviinţă slăvind-o, Te lăudăm pe Tine, Hristoase. Născutu-Te-ai din Fecioară şi nedespărţit ai fost de Tatăl; pătimit-ai ca un om şi de voie ai răbdat răstignire; înviat-ai din mormânt, ca dintr-o cămară ieşind, ca să mântuieşti lumea, Doamne, slavă Ţie!

Alte stihiri, ale lui Anatolie:

Stih: Lăudaţi-L pe El în timpane şi în horă, lăudaţi-L pe El în strune şi în organe (ps. 150, 4).

Când Te-ai pironit pe lemnul Crucii, atunci s-a omorât stăpânirea vrăjmaşului, făptura s-a clătinat de frica Ta şi iadul s-a prădat cu puterea Ta; pe morţi din morminte i-ai înviat, şi tâlharului raiul i-ai deschis, Hristoase Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Stih: Lăudaţi-L pe El în chimvale bine-răsunătoare, lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul (ps. 150, 5-6).

Tânguindu-se cinstitele femei, cu grăbire au ajuns la mormântul Tău; dar găsind mormântul deschis şi aflând de la înger acea nouă şi nemaiauzită minune, au vestit Apostolilor că a înviat Domnul, dăruind lumii mare milă.

Stih: Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi, până în sfârşit (ps. 9, 32).

Rănilor celor dumnezeieşti ale patimilor Tale şi stăpâneştii jertfe celei din Sion, care s făcut la sfârşitul veacurilor, cu dumnezeiască arătare, ne închinăm, Hristoase Dumnezeule; că pe cei ce dormeau în întuneric i-ai luminat, Soarele dreptăţii, ducându-i la strălucirea cea neînserată, Doamne, slavă Ţie.

Stih: Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale (ps. 9, 1).

Iubitorilor de tulburare, farisei şi cărturari, ascultaţi: Unde sunt cei ce veniseră la Pilat? Să spună ostaşii care străjuiau: unde sunt peceţile mormântului? Unde a fost mutat Cel îngropat? Unde a fost vândut Cel nevândut? Cum s-a furat Vistieria? Pentru ce căutaţi să ascundeţi scularea Mântuitorului, călcătorilor de lege iudei? înviat-a Cel slobod între morţi şi a dat lumii mare milă.

Apoi: Slavă... Stihira de rând a Evangheliei învierii (vezi mai departe)[6], Şi acum... a Născătoarei de Dumnezeu, pe glasul Stihirei Evangheliei învierii care s-a cântat:

Preabinecuvântată eşti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Că prin Cel ce S-a întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a izbăvit, moartea s-a omorât şi noi am înviat. Pentru aceasta, cântând, grăim: Binecuvântat eşti, Hristoase Dumnezeule, Cel ce bine ai voit aşa, slavă Ţie.

Apoi preotul (diaconul) zice, deschizând uşile împărăteşti: Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina.

Iar cântăreţii cântă pe glasul Stihirei Evangheliei învierii de rând, începând cel din strana dreaptă,

Doxologia

Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.

Lăudămu-Te, bine Te cuvântăm, închinămu-ne Ţie, slăvimu-Te, mulţumim Ţie, pentru slava Ta cea mare.

Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte Atotţiitorule, Doamne Fiule, Unule-Născut, Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte.

Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.

Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi ne miluieşte pe noi.

Că Tu eşti unul sfânt, Tu eşti unul Domn Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu Tatăl, Amin.

În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.

Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat să ne păzim noi.

Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci, Amin.

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit întru Tine.

Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de trei ori).

Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam; eu am zis: Doamne, miluieşte-mă, vindecă sufle-tul meu, că am greşit Ţie.

Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.

Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină.

Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de trei ori)

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

... Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Apoi se cântă, încă o dată, mai pe larg, Sfinte Dumnezeule...

În duminicile în care este de rând unul din glasurile 1, al 2-lea, al 3-lea, al 4-lea, se cântă acest tropar al Învierii, glasul al 4-lea:

Astăzi mântuire a toată lumea s-a făcut; să cântăm Celui ce a înviat din mormânt şi începătorului vieţii noastre; că stricând cu moartea pe moarte, biruinţă ne-a dăruit nouă şi mare milă.

Iar în duminicile în care este de rând unul din glasurile al 5-lea, al 6-lea, al 7-lea, al 8-lea, se cântă acest tropar al învierii, pe glasul al 8-lea:

Înviat-ai din mormânt şi legăturile iadului ai rupt; stricat-ai osânda morţii, Doamne, pe toţi din cursele vrăjmaşului izbăvindu-i; arătându-Te pe Tine Apostolilor Tăi, trimisu-i-ai pe dânşii la propovăduire; şi printr-înşii pacea Ta ai dăruit lumii, Unule-mult-Milostive.

Apoi preotul (diaconul) zice ectenia: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta..., iar cântăreţii răspund la fiecare cerere a ecteniei: Doamne miluieşte (de 3 ori).

Urmează ectenia cererilor rostită de preot (diacon): Să plinim rugăciunea noastră de dimineaţă, Domnului...

Apoi preotul zice: Pace tuturor.

Cântăreţul: Şi duhului tău.

Preotul (diaconul): Capetele noastre...

Cântăreţul (rar): Ţie Doamne.

Preotul: Că al Tău este a ne milui...

Apoi preotul face apolisul, după rânduiala arătată la sfârşitul Vecerniei. a mănăstiri, unde între Utrenie şi Liturghie se citesc Ceasurile (I, al III-lea şi al VI-lea), preotul zice: Înţelepciune.

Cântăreţul: Binecuvintează.

Preotul: Cel ce este binecuvântat Dumnezeul nostru...

Cântăreţul: Amin. întăreşte, Dumnezeule, sfânta şi dreapta credinţă a dreptslăvitorilor creştini şi Sfântă Biserica Ta în veacul veacului.

Şi începe îndată citirea psalmilor Ceasului I, iar otpustul deplin al Utreniei se face după Ceasul 1, începând preotul cu: Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule... şi celelalte[7].


PODOBIILE GLASULUI ÎNTÂI

Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti şi pe pământ oamenilor tare ocrotitoare, Preacurată Fecioară, miluieşte-ne pe noi, cei ce scăpăm la tine; că nădejdile, după Dumnezeu, întru tine, Născătoare de Dumnezeu, ne-am pus.

Prealăudaţilor mucenici, pe voi pământul nu v-a acoperit, ci cerul v-a primit; deschisu-s-au vouă uşile raiului; şi înăuntru fiind, de lemnul vieţii vă îndulciţi; lui Hristos rugaţi-vă. să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.

O, preaslăvită minune: Izvorul Vieţii în mormânt se pune şi scară către cer mormântul se face. Veseleşte-te, Ghetsimani, a Născătoarei de Dumnezeu sfântă casă. Să cântăm, credincioşii, pe Gavriil având începător cetelor. Cea plină de dar, bucură-te, cu tine este Domnul, Cel ce dă lumii, prin tine, mare milă.

Mormântul Tău, Mântuitorule, ostaşii străjuindu-l, morţi s-au făcut de strălucirea îngerului ce s-a arătat, care a vestit femeilor învierea. Pe Tine Te mărim, Pierzătorul stricăciunii; la Tine cădem, Cel ce ai înviat din mormânt, la Unul Dumnezeul nostru.

 



[1] Când se face Priveghere (la mănăstiri), Veniţi să ne închinăm... se cântă pe glasul al 8-lea, precum se arată în cărţile de psaltichie (la Anixandare).

[2] în Postul Mare, precum şi în restul anului, când nu se citeşte înainte Miezonoptica, citeţul zice: Amin. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie, împărate ceresc..., şi celelalte rugăciuni începătoare. Că a Ta este împărăţia..., Doamne miluieşte (de 12 ori), Veniţi să ne închinăm..., cu psalmii care urmează.

[3] Când se face slujbă cu Priveghere (ca în mănăstiri), toată partea de până aci a Utreniei nu se citeşte şi nici binecuvântarea pentru începutul Utreniei (Slavă Sfintei... Treimi...) nu se mai dă, căci ea s-a zis încă de la începutul Vecerniei; în acest caz, îndată după ce preotul face sfârşitul Litiei cu Binecuvântarea Domnului peste voi..., cântăreţul răspunde: Amin. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu... şi citeşte cei şase psalmi ai Utreniei.

De asemenea, în timpul de la Duminica Tomii până la înălţarea Domnului, atât în zilele de sărbătoare, cât şi în cele de lucru, Utrenia se începe direct cu Slavă Sfintei... Treimi... ;după care se cântă Hristos a înviat... (de 3 ori), în timp ce preotul face cădirea mare şi apoi cântăreţul (în mânăstiri cel mai mare, dacă vrea) începe citirea celor şase psalmi cu Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu...

[4] Să se ştie că în Duminica Floriilor, Duminica Tomii şi Duminica Rusaliilor nu se cântă Antifonul şi Prochimenul glasului de rând al Octoihului, ci Antifonul 1 al glasului al 4-lea şi Prochimenul sărbătorii, deoarece acestea sunt praznice.

[5] În unele biserici de enorie (mai ales la oraşe), Catavasiile se cântă una după alta, fără a fi întrerupte prin ecteniile şi cântările care se pun de regulă după Cântarea a 3-a şi a 6-a.

[6] În duminicile Triodului şi ale Penticostarului (afară de Duminica Mironosiţelor şi cea a Tuturor Sfinţilor), precum şi în Duminica Sfinţilor Strămoşi şi cea a Părinţilor după trup ai Domnului, în locul Stihirii Evangheliei Învierii de rând se cântă stihira respectivă de la Slavă... a Laudelor, din Triod sau Penticostar (sau Mineiul pe Decembrie), iar Stihira Evangheliei Învierii de rând se cântă (în mânăstiri) după otpustul Utreniei (la Slavă... a Litiei Utreniei).

[7] În practica celor mai multe biserici de enorie din Muntenia, Oltenia şi Transilvania, preotul nu mai zice cele două ectenii de la sfârşitul Utreniei, ci îndată după troparul învierii, se face apolisul Utreniei, iar uneori se suprimă şi apolisul, începându-se îndată Sfânta Liturghie.