roaa
5410 N.Newland Ave
Chicago, IL. 60656-2026
phone: 773.774.1677
fax: 773.774.1805
email: contact@romarch.org

2007 JUL-SEP

Prinos de Rugăciune şi un Gând Smerit la Adormirea Întru Domnul a Părintelui Patriarh TEOCTIST

Unul dintre cei mai longevivi patriarhi, Prea Fericitul Părinte Teoctist s-a aflat în fruntea Bisericii Ortodoxe Române timp de 21 de ani. Fiu de ţărani moldoveni care a intrat de la o vârstă fragedă în viaţa monahală, Părintele Patriarh Teoctist a urcat toate treptele ierarhiei bisericeşti, păstorind în vremuri grele, de prigoană a credinţei creştine.

În pofida vicisitudinilor, el a ştiut, însă, cu răbdare şi înţelepciune să conducă această "corabie" a Bisericii şi, prin Harul Sfântului Duh, să răzbată prin mereu-învolburata "mare" a istoriei, ca să-şi împlinească misiunea încredinţată ei de Mântuitorul Iisus Hristos. A murit la 92 de ani, după mai bine de 55 de ani de slujire arhierească. După 21 de ani de patriarhat, el ne lasă moştenire o Biserică pe care ne-o dorim puternică dar care, din păcate, nu este scutită de încercări. Nădăjduim însă că-prin harul lui Hristos şi vrednicia ierarhilor, preoţilor şi credincioşilor-ea va ieşi biruitoare împotriva tuturor mişcărilor şi grupărilor ateiste, schismatice şi sectare, care par să o asalteze din toate părţile. Ne lasă o Biserică pe care-în pofida tuturor încercărilor unora şi altora de a o denigra-românii o aşează totuşi pe locul cel dintâi între instituţiile din Ţară în care au încredere. Considerăm că este de datoria noastră să mărturisim că acest prestigiu naţional şi spiritual a fost înfăptuit cu imensa dragoste de oameni şi înţelepciune pe care le-a dovedit Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist. Este de ajuns să ne amintim de rolul său esenţial în iniţierea şi organizarea vizitei istorice a Papei Ioan Paul al II-lea în România, în perioada 7-9 mai 1999. A fost un moment crucial pentru evoluţia post-comunistă a Bisericii şi mai ales a Ţării: prima vizită a unui Papă într-o ţară majoritar ortodoxă. Dacă acesta a fost momentul său de glorie, cum tot auzim în ultima vreme, trebuie spus că marea tristeţe cu care a plecat în mormânt Patriarhul rămâne neîmplinirea visului Catedralei Neamului-o mâhnire pe care doar frumoasa biserică ctitorită la Popeşti Leordeni i-a mai putut-o ogoi.

Acum, după trecerea sa la cele veşnice, o sumedenie de lăudători dar şi de detractori au năpădit asupra memoriei sale. Unii ca să se slăvească pe sine, lăudându-l pe Patriarh, alţii ca să pozeze ipocrit în mari anticomunişti, denigrându-l fără măcar să-l fi cunoscut.

Cum ar fi reacţionat Patriarhul la toate acestea? Celor din urmă, cred că le-ar fi zâmbit trist şi ar fi adăugat, cum făcea şi în timpul vieţii: "Iartă-i, Doamne…!" Pe primii însă i-ar fi ironizat subtil, încercând, totuşi, să nu le descurajeze prea mult elanul retoric-care, după cum ştim, nu-i displăcea întru totul, mai ales în tinereţe. Mă gândesc însă cum ar reacţiona Patriarhul, de dincolo de mormânt, acum, la primirea unei atât de înalte, dar totodată atât de târzii şi de fără rost (înafară de cel electoral, desigur) distincţii ca cea venită, post-mortem, de la Cotroceni.... Ce-ar fi zis oare, ştiind că-până la subita convertire de după dispariţia sa-ocupantul vremelnic al acestui palat s-a numărat continuu, dacă nu mă înşel, printre opozanţii Catedralei pe care Răposatul şi-a dorit-o atât de mult. Parcă l-am auzi pe Patriarh zicând: „Da, da, da,... lasă, lasă, Traiane, că mie nu-mi mai trebuie... Mai bine, dacă mă preţuieşti, precum zici, şi vrei cu adevărat să mă faci Fericit, ... apoi... aprobă catedrala, ...că ţi-ar fi şi ţie de mai mare folos...!"

Personal, fără să mă socotesc câtuşi de puţin printre „martorii privilegiaţi" de care vorbea Theodor Baconski, păstrez amintirea înţelepciunii şi curajului celui care, ca Mitropolit al Moldovei, în 1985, când începusem lucrările de restaurare la Biserica fostei Mănăstiri Solca, din judeţul Suceava, unde slujeam. Trebuie să spun, spre ştiinţa detractorilor săi, că m-a încurajat-chiar dacă nu direct-şi că, ori de cîte ori l-am rugat, m-a sprijinit financiar, astfel încât am putut să duc la bun sfârşit, împotriva tuturor piedicilor venite din partea autorităţilor comuniste, refacerea acestei biserici-monument istoric. Dacă această ctitorie a lui Ştefan Tomşa II, datând din 1615-1623, mai este încă în picioare, deşi fisurile grave pe care le avea puneau sub semnul întrebării supravieţuirea ei, acest lucru se datorează în primul rând Patriarhului. Mărturisesc aceasta, ca să se ştie. Dixit et salvavit animam meam!

Ulterior, după 1990, când m-a chemat să predau la Seminarul din Bucureşti, am avut prilejul să-i mulţumesc, dar şi să-l întreb de ce nu spunea niciodată nimic, atunci când veneam la Mitropolie să mă plâng că am necazuri cu unii dintre activiştii locali sau de la judeţ, că parohia nu mai avea bani, că nu găseam scândură de stejar, ori alte materiale scumpe de care era mare nevoie pentru restaurarea unei biserici atât de vechi. M-a lăsat atunci să înţeleg că nu putea să-mi dea dreptate pentru că "zidurile aveau urechi". I-am apreciat sinceritatea, mulţumindu-i, şi i-am rămas pentru totdeauna devotat. Chiar şi atunci când uneori m-a certat.

Am convingerea că documentele istorice vor scoate la iveală cât de greu i-a fost Bisericii Ortodoxe din România să supravieţuiască sub comunism. Vom afla şi câte greşeli, ori compromisuri dar şi câte sacrificii s-au făcut în rândul clerului şi, în speţă, al ierarhiei, -inclusiv acela de a fi îndurat etichetarea lor cu epitete amintind de culoarea preferată a comuniştilor. Oricât de mult le-am admira analiştilor de atunci sau de azi spiritul critic, nu trebuie să uităm că, în acele cumplite vremuri, pe preoţii şi ierarhii ortodocşi români, -înafară de ajutorul lui Dumnezeu (şi, mulţumim Domnului, de la El au avut din belşug!) -nu avea cine să-i apere, căci din afara graniţelor, din lumea ortodoxă nici o autoritate ori putere politică, nici o "Romă", "Ierusalim" sau "Washington" de care Ceauşescu să se teamă nu le putea sări în ajutor. Este ceea ce "experţii" sus-amintiţi par să ignore cu desăvârşire. Dacă am cerceta documentele de arhivă cu onestitate şi acribie, am înţelege izolarea în care se aflau în egală măsură ierarhii, preoţii şi credincioşii ortodocşi într-o Românie aflată sub tirania dominaţiei sovietice şi apoi a celei ceauşiste, am avea revelaţia curajului neştiut al celor mai mulţi preoţi şi ierarhi care-în condiţiile în care trăiau continuu cu spaima că se va repeta şi la noi-la fel ca şi în alte ţări din "lagărul comunist" -experimentul sovietic al demolării bisericilor sau, în cazul cel mai bun, al închiderii şi transformării lor în muzee ale ateismului. Ei au reuşit totuşi să salveze, atât cât se putea, spiritul unei Biserici gâtuite de menghina ateismului comunist. După cum s-a dovedit, spectrul acestei ameninţări era foarte real iar pe umerii ierarhilor-care trebuiau să plătească mult trâmbiţata libertate a cultului cu preţul supuşeniei lor necondiţionate şi al dovedirii (cu exagerările de rigoare) loialităţii faţă de regim-stătea povara unei răspunderi imense pe care cei mai mulţi şi-au asumat-o în tăcere, cu demnitate şi devotament. A nu vedea toate acestea înseamnă a nu înţelege nimic din drama prin care a trecut Biserica în acei ani.

Iată de ce mi se par atât de nedrepte şi murdare acuzaţiile-nesusţinute de nici un fel de dovezi-pe care câţiva indivizi le aduc, pe diverse forum-uri de discuţii sau chiar la sofisticate mese rotunde, Patriarhului Teoctist chiar şi acum, când nu se mai poate apăra. Dacă aceşti "împărţitori ai dreptăţii" n-au auzit niciodată cuvintele rugăciunii de la Taina Sfântului Maslu, care ne învaţă că, de va intra Dumnezeu în judecată cu robii Săi, "nimeni nu va fi găsit fără de întinăciune, ci va amuţi toată gura, neavând ce răspunde, pentru că dreptatea noastră este înaintea oamenilor ca o cârpă lepădată" [Molitfelnic, ed.1998, p.129-subl. noastră], le aduc aminte că Scriptura ne îndeamnă să scoatem mai degrabă bârna din propriul ochi decât să ne preocupe paiul din ochiul altora (Matei 7: 3-5). În ultimă instanţă, nici anticul adagiu "De mortuis nihil sine bene" n-ar strica să şi-l amintească, fie doar şi din perspectiva inerentei apropieri a propriei morţi, la care ar trebui să se gândească mai des şi mai profund.

În zgomotul şi agitaţia sterilă-de care mass-media se străduieşte din răsputeri să ne molipsească-nouă, celor care păstrăm în minte, cu firească pietate şi cuvenit respect, chipul calm şi înţelept al Prea Fericitului, nu ne rămâne decât să-l pomenim în rugăciune, mai ales acum cînd descoperim cât de mult ne lipseşte binecuvântarea sa. După cuvântul părintelui Teofil Anăstăsoaie, Dumnezeu l-a chemat la Sine pentru a-l lăsa să se bucure de liniştea şi odihna binemeritate, după o călătorie lungă de peste 92 de ani pe acest pământ, după osteneala celor aproape 80 de ani de vieţuire monahală şi jumătate de veac de slujire sacerdotală.

Ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru Părintele Patriarh, având convingerea că, la Dreapta Judecată-spre care toţi ne îndreptăm-sufletul său blând şi îndelung-răbdător de Părinte va găsi mai multă înţelegere şi iertare de la Părintele Ceresc decât de la mulţi dintre "judecătorii" săi pământeşti.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Pr. Prof. Nicolai Buga

SIDEBAR 1

In spite of the vicissitudes he faced during his long service as Primate of the Romanian Orthodox Church, Patriarch Teoctist had the patience and wisdom to steer the "ark" of the Church and, by the grace of the Holy Spirit, to guide her through the ever churning "sea" of history, so that she might fulfill the mission entrusted to her by Jesus Christ, her Savior.

SIDEBAR 2

I am convinced that the historical documents will reveal how difficult it was for the Romanian Orthodox Church to survive under communism.... However much we may admire the analysts from those days or today's critical spirit, we must not forget that in those horrible times-apart from the help of God (and thankfully, there was plenty from Him!), the Romanian Orthodox priests and hierarchs had no one to defend or protect them, for from outside the borders there was no one from the Orthodox world, no authority or political power to run to their aid-not Rome, not Jerusalem, and not Washington, of which Ceauşescu was so afraid.

Today's saints
May 24

Sf. Cuv. Simeon din Muntele Minunat
Sf. Mc. Serapion si Marciana

Archbishop Nicolae's
Pastoral Itinerary


May 28, 2017 - Divine Liturgy at St. Dimitrios the New Monastery, Middletown, NY

May 25, 2017 - Ascension of the Lord - Divine Liturgy at Ss. Constantine and Helen Cathedral, Chicago, IL

May 21, 2017 - Ss. Constantine and Helen - Divine Liturgy at Ss. Constantine and Helen Cathedral, Chicago, IL

May 16, 2017 - Meeting of the Executive Committee of the Assembly of the Canonical Orthodox Bishops of the USA, New York, NY

May 14, 2017 - Divine Liturgy at the Resurrection of the Lord parish, Sacramento, CA

Bishop Ioan Casian's Pastoral Itinerary


May 21, 2017 - Ss. Constantine and Helen – Divine Liturgy at Ss. Constantine and Helen parish, Edmonton, AB

May 14, 2017 - Divine Liturgy at St. Mary’s parish, Boian, AB

May 7, 2017 - Divine Liturgy at St. George parish, St. Hubert, QC

April 30, 2017 - Divine Liturgy at Ss. Constantine and Helen Cathedral, Chicago, IL

April 23, 2017 - St. George - Divine Liturgy at St. George parish, St. Hubert, QC