roaa
5410 N.Newland Ave
Chicago, IL. 60656-2026
phone: 773.774.1677
fax: 773.774.1805
email: contact@romarch.org

2007 ALMANAC

Preot prof. dr. Constantin COMAN
Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti

Sfântul Ioan Gură de Aur, Exeget al Sfintelor Scripturi Exeget al iubirii dumnezeieşti1

Sfântul Ioan Gură de Aur este, fără îndoială, cel mai mare exeget al Sfintelor Scripturi din toate timpurile şi cu greu îşi poate cineva închipui că va fi depăşit vreodată de altcineva, până la sfârşitul veacurilor. Sfântul Ioan ne-a lăsat moştenire cea mai vastă operă exegetică din istoria Bisericii. Cea mai mare parte din uriaşa sa operă o constituie opera exegetică. Fiind de departe cel mai mare scriitor creştin din toate timpurile – opera sa acoperă 18 volume din clasica Patrologie greacă J.P. Migne - 2, Sfântul Ioan este în acelaşi timp şi cel mai mare exeget. Din cele optsprezece volume, unsprezece cuprind aproape exclusiv opera exegetică, omilii sau comentarii la cărţi ale Vechiului şi ale Noului Testament.3

Aş sublinia cu titlul preliminar şi caracterul universal al receptării operei sale exegetice. Universalitatea, diacronică dar şi geografică, a Sf. Ioan este confirmată şi de faptul că drama scindării Bisericii nu a făcut ca el să rămână numai într-una din tradiţiile creştine, în Răsărit sau Apus. Sfântul Ioan a rămas în atenţia continuă şi până astăzi inclusiv a tradiţiei exegetice occidentale. Exegeza biblică a Sf. Ioan a fost în toată istoria Bisericii şi a rămas până astăzi fundamentală pentru orice încercare, savantă sau pastorală de a explica textele sfinte. Astăzi, nici un comentator care se respectă, în Răsărit sau Apus, nu poate ignora comentariile biblice ale Sfântului Ioan.

I. Câteva date şi scurte consideraţii privind opera exegetică a Sf. Ioan Gură de Aur.

1. Cât priveşte Vechiul Testament, Sf. Ioan ne-a lăsat un foarte consistent comentariu la Cartea Facerii (67 omilii; 559 coloane PM), tradus şi în l. română de Părintele Dumitru Fecioru şi publicat recent de EIBMBOR, comentarii la Psalmi (463 coloane ), la Profetul Isaia (151 coloane) şi la Profetul Daniil (53 coloane). În afară de acestea, Sfântul Ioan are numeroase cuvântări consacrate unor evenimente sau unor personaje din istoria biblică (vezi celei trei cuvinte la Macabei, Despre David şi Saul, Despre Ana, La Daniil şi la cei trei tineri etc).

2. Dintre Evanghelii comentează numai Evanghelia după Matei şi Evanghelia după Ioan. Este explicabil, oarecum, de ce nu comentează Evanghelia după Marcu – pentru că aceasta se regăseşte aproape integral în Matei. Este inexplicabil însă de ce nu comentează Evanghelia după Luca, mai ales că aceasta pare a fi cea mai apropiată ca abordare de stilul Sf. Ioan Gură de Aur. A se vedea tonul înflăcărat cu care Luca îşi manifestă simpatia faţă de categoriile sociale defavorizate şi faţă de păcătoşi, într-un cuvânt efuziunea de iubire faţă de cei care aveau nevoie de aceasta şi erau şi în măsură să o primească, ca şi tonul mustrător, aproape vehement la adresa bogaţilor şi a celor care se considerau drepţi. Sfântul Ioan are însă o serie numeroasă de omilii la parabolele specifice Evangheliei după Luca (Vameşul şi fariseul (2), Fiul risipitor, Samarineanul milostiv etc.), la episoade consemnate numai de Luca (Femeia cea păcătoasă, Zaheu Vameşul etc.), ca şi în legătură cu teme predilecte Evangheliei după Luca, cum este pocăinţa, bogăţia, sărăcia etc. În felul acesta putem spune că este acoperită în parte şi Evanghelia după Luca, parabolele fiind una din componentele principale ale acestei Evanghelii. Sfântul Ioan ne lasă, de asemenea, un comentariu extraordinar la cea de a doua carte a Sfântului Luca, Faptele Apostolilor. Comentariul său la Faptele Apostolilor este în egală măsură un vast tratat de pnevmatologie şi eclesiologie.

3. Sfântul Ioan comentează toate epistolele pauline. Dragostea Sfântului Ioan Gură de Aur pentru Sf. Apostol Pavel este recunoscută. Este autorul biblic căruia îi arată o atenţie cu totul deosebită, în afara comentariilor la epistole, dedicându-i o serie de şapte omilii (PG50 473-514). Omiliile la Romani sunt recunoscute astăzi de literatura de specialitate ca fiind cel mai bun comentariu patristic la această epistolă paulină. Comentariu la 1 Corinteni este apreciat de tradiţia ortodoxă a fi o capodoperă a geniului. Comentariul la 1 Corinteni este mai mare cu aproape o sută de coloane faţă de Comentariul la Romani, deşi cele două epistole sunt sensibil egale ca volum. Este o dovadă a interesului deosebit pe care Sf. Ioan îl acordă acestei epistole. Dacă Biserica nu ar fi aşezat pe primul loc în corpul paulin Epistola către Romani, consfinţind astfel poziţia indiscutabilă a acesteia, personal, luându-l avocat şi pe Sf. Ioan Gură de Aur, aş fi propus Epistola 1 Corinteni, pentru bogăţia şi diversitatea conţinutului, pentru adâncimea teologică şi pentru faptul că precede cronologic. Cucerit de Sf. Apostol Pavel, Sf. Ioan Gură de Aur nu lasă necomentată nici minuscula Epistolă către Filimon, căreia îi acordă 18 coloane în PG. Între Sf. Ioan şi Sf. Pavel există o relaţie spirituală atât de intensă încât se creează impresia că sunt contemporani. Exegeza Sf. Ioan este una prin excelenţă pastorală, urmăreşte hrănirea şi edificarea duhovnicească a credincioşilor. Sfântul Ioan mărturiseşte deseori acest lucru.

Se vede şi din faptul că acordă Epistolelor pastorale un spaţiu mai extins decât altor epistole de acelaşi volum.

4. Cel mai voluminos Comentariu este la Evanghelia după Matei (două volume PG, 781 coloane), urmat de Comentariul la Ioan, (459 coloane), la 1 Corinteni (381) şi la Fapte (379). De ce consacră Sfântul Ioan cel mai dezvoltat comentariu Evangheliei după Matei? Întâi de toate, pentru că este poarta de intrare în Noul Testament, întâlnirea cu Evanghelia Mântuitorului Hristos. În al doilea rând pentru că aceasta a fost şi a rămas cea mai cunoscută Evanghelie şi cel mai mult folosită în slujbele bisericeşti. Despre Omiliile la Matei s-a spus că nu există o altă carte mai mobilizatoare din punct de vedere moral şi că Sfântul Ioan n-a făcut în altă parte dovada de atâta pătrundere, de elocvenţă şi de rafinament. Cât priveşte traducerea românească a acestora, trebuie spus că la 1795 aveam deja o traducere integrală datorată lui Isaac Dascălul, iar astăzi beneficiem de traducerea magistrală a neobositului traducător din Sfântul Ioan Gură de Aur, Părintele Profesor Dumitru Fecioru, al cărui nume trebuie amintit în cadrul unui congres închinat Sfântului Ioan Gură de Aur, ca semn de recunoştinţă pentru contribuţia sa la traducerea în l. română a operei hrisostomice.

5. Nu ni s-au păstrat decât fragmente, în cunoscu-tele Catenae, din comentariile Sfântului Ioan la Epistolele soborniceşti.

6. Sfântul Ioan nu comentează deloc Apocalipsa datorită faptului că la vremea aceea, în Biserica Răsăritului, aceasta nu era încă acceptată în canonul Noului Testament, sau, oricum, erau ezitări serioase.

Dar preocuparea Sfântul Ioan pentru exegeza biblică nu se limitează numai la comentariile biblice ca atare. În afara acestora, Sfântul Ioan are numeroase omilii sau cuvinte consacrate unor episoade din istoria biblică, unor personaje biblice proeminente, unor parabole sau unor cuvinte biblice. 4

Exegeza Sfântului Ioan la cărţile biblice nu este una academică sau ştiinţifică în sensul strict al cuvântului, ci este una prin excelenţă bisericească sau pastorală, având drept obiectiv edificarea credincioşilor şi a Bisericii. Aşa cum este binecunoscut, comentariile biblice ale Sfântului Ioan sunt omilii exegetice rostite, majoritatea lor, în Biserică. Exegeza propriu-zisă este dublată de o foarte consistentă parte parenetică. Exegeza Sfântului Ioan este articulată direct aspectelor practice ale vieţii credincioşilor şi ale societăţii contemporane lui, îndemnurile practice fiind nelipsite în toate omiliile sale. El învaţă poporul cu dorinţa ca cele învăţate să devină faptă, nu să rămână ştiinţă. Să ascultăm începutul unei astfel de omilii, tipic pentru modul în care Sfântul abordează exegeza biblică: „Vă mulţumesc pentru că aţi ascultat cu mare drag predica mea de ieri; nu numai că nu v-aţi plictisit de lungimea cuvântului meu, dar m-aţi şi urmărit până la sfârşit cu atâta interes, încât dorul de ascultare v-a rămas viu. Asta îmi dă bune nădejdi că veţi împlini cu fapta cuvintele mele. Da! Cine ascultă cu atâta plăcere arată că este gata să prefacă în faptă cele ce aude. De altfel, chiar venirea voastră la biserică, într-un număr atât de mare, este o dovadă a sănătăţii sufletului vostru. După cum foamea este semn de sănătate trupească, tot aşa şi dorul de cuvinte dumnezeieşti este cel mai mare semn de sănătate sufletească"5

Tonul omiliilor sale este foarte viu şi personal. Sfântul Ioan se află într-un continuu dialog, uneori retoric, alteori foarte real, cu auditoriu, cu autorii cărţilor comentate, cu Dumnezeu Însuşi.

Oricum, deşi foarte numeroase, studiile privind opera exegetică hrisostomică sunt departe de a fi epuizat problematica extrem de vastă şi variată a acestora. Să nădăjduim că anul acesta de comemorare a marelui exeget se va constitui într-un nou prilej şi într-un puternic imbold de intensificare a cercetării operei sale exegetice. Bibliografia ortodoxă în general şi cea românească în particular au nevoie de contribuţii substanţiale la acest capitol.

II. Problematica ermineutică

Interesul nostru în această scurtă prezentare se va concentra însă pe problematica hermeneutică, mai puţin valorificată la nivelul operei exegetice a Sfântului Ioan Hrisostom. Aş aminti o contribuţie românească însemnată în acest sens. Este vorba de lucrarea semnată de Justin Moisescu, fost Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române şi profesor de Noul Testament: Sf. Scriptură şi interpretarea ei în opera Sf. Ioan Gură de Aur, republicată recent de Episcopia Argeşului şi Editura Anastasia, odată cu integrala operelor sale.

Peste tot în omiliile sale exegetice, dar mai ales în deschiderea comentariilor sale – la Facere, la Matei, la Ioan, la Fapte, la 1 Corinteni - Sfântul Ioan face foarte multe consideraţii hermeneutice la adresa Sfintelor Scripturi ca atare şi a condiţiile în care acestea pot fi înţelese.

1. Scripturile sunt scrise de Duhul Sfânt

Pentru Sfântul Ioan, Scripturile sunt dumnezeieşti, sunt trimise de Dumnezeu. Voi cita câteva afirmaţii foarte clare şi ferme ale Sfântului Ioan în acest sens. „Aceste scrieri sunt trimise de Dumnezeu, dar le-a primit Moise" scrie în Comentariu la Facere.6 „Moise ne grăieşte toate cuvintele sale insuflat de Duhul; Moise i-a împrumutat limba, iar harul Duhului ne învaţă prin el lămurit totul".7 Autorul Scripturilor este Dumnezeu Însuşi, aghiografii nu fac decât să primească şi să consemneze cele primite de la Dumnezeu. „Dumnezeieştile Scripturi sunt scrise de Duhul Sfânt!"8

„Dacă Ioan (Evanghelistul) urma să ne grăiască şi să ne spună despre el însuşi, era necesar să vorbească şi despre el şi despre neamul său, şi despre patria sa, şi despre educaţia sa. Dar pentru că nu el, ci Dumnezeu vorbeşte firii omeneşti prin el, mi se pare de prisos să cercetăm acestea. Sau poate că nu este de prisos ci foarte necesar. Pentru că dacă vei afla cine a fost, de unde venea, din ce părinţi se trăgea şi de ce origine era, iar apoi vei auzi glasul lui şi întreaga sa filozofie, atunci vei şti cu siguranţă că toate acestea nu sunt ale lui, ci ale puterii dumnezeieşti care-i mişcă sufletul."9 Sfântul Ioan Gură de Aur invocă profesiunea Sfinţilor Evanghelişti, de pescari sau de vameşi pentru a arăta că cele scrise de aceştia nu sunt ale lor. „Sunt acestea ale pescarului, Spune-mi! Sau ale vreunui retor? Sau ale unui sofist sau filozof? Nicidecum. Acestea nu sunt filozofări ale unui simplu suflet omenesc despre firea cea preacurată şi fericită, despre puterile ce sunt împreună cu ea, despre nemurire şi viaţa netrecătoare, despre firea trupurilor muritoare, şi ale celor ce apoi vor fi nemuritoare, despre iad, despre Judecata ce va să fie… şi, pe de altă parte să ştie ce este omul, ce este lumea, ce este omul adevărat şi ce este cel care pare a fi om fără să fie însă…"10

„Plin de Duh Sfânt a scris şi Matei Evanghelia sa. A scris-o Matei vameşul. Nu mi-e ruşine să-l numesc după meseria sa, nici pe el, nici pe ceilalţi apostoli şi evanghelişti. Tocmai aceasta arată şi harul Sfântului Duh şi virtutea lor." 11

Convingerea Sfântului Ioan Gură de Aur este că pecetea Sfântului Duh se regăseşte până şi în ultima particulă din textul Sfintei Scripturi. De aici şi râvna Sf. Ioan de a explica şi cel din urmă cuvânt al Scripturii:

„Ce vrea să spună acest scurt cuvânt Iar lui Adam? Pentru ce a mai adăugat şi conjuncţia iar? Nu era de ajuns să spună lui Adam. Nu fără rost mă străduiesc să cercetez acestea şi nici din ambiţie zadarnică, ci pentru ca, cercetând totul cu de-amănuntul în faţa voastră, să vă învăţ că nu trebuie lăsat la o parte nici cel mai mic cuvânt, nici o silabă din cele ce se găsesc în Dumnezeieştile Scripturi. Cuvintele Scripturii nu sunt simple cuvinte, ci cuvinte ale Duhului Sfânt; de aceea poţi găsi chiar într-o silabă o mare comoară!"12

„Mare şi nespusă este, iubiţilor, comoara cuvintelor Scripturii…- spune altundeva Sf. Ioan. Vă rog pe toţi să nu treceţi cu uşurinţă pe lângă cele scrise în dumnezeieştile Scripturi. Nu-i nici un cuvânt scris în Scriptură care să nu cuprindă în el mare bogăţie de înţelesuri; şi pentru că fericiţii profeţi au scris inspiraţi de Duhul Sfânt, de aceea cele scrise de ei au o mare comoară ascunsă în ele… Nu este silabă, nu este virgulă din Scriptură, în care să nu se afle comoară ascunsă în adâncul ei."13

Dacă Scripturile poartă în aşa măsură pecetea dumnezeirii, este foarte clar pentru Sfântul Ioan Gură de Aur că înţelegerea acestora nu este posibilă fără asistenţa şi iluminarea Duhului Sfânt. Urmând şi în această privinţă marelui său dascăl, Sf. Apostol Pavel, care spune că cele dumnezeieşti nu pot fi înţelese decât de omul duhovnicesc – a se citi omul îndumnezeit – Sfântul Ioan spune pe ton foarte categoric că: „Dumnezeiasca Scriptură nu are nevoie de înţelepciunea omenească pentru înţelegerea celor scrise în ea, ci de descoperirea Duhului."14

Despre folosul şi desfătarea aduse de citirea Sfintelor Scripturi, Sfântul Ioan scrie: „Plăcută este o câmpie cu flori, un paradis, dar cu mult mai plăcut este a citi Scripturile. Acolo sunt flori care se ofilesc, aici sunt înţelesuri care înfloresc; acolo un zefir care adie, aici adierea Duhului Sfânt; acolo sunt spini, care o împrejmuiesc, aici pronia lui Dumnezeu stă la temelie; acolo cântă greierii, aici profeţii glăsuiesc; acolo plăcerea de a privi, aici folos din citire. Paradisul este într-un loc, Scripturile sunt pretutindeni în lume…."15

2. Căi alternativ şi complementare Sfintelor Scripturi

Deşi cucerit întru totul de Sfintele Scripturi – cărora le dedică aproape întreaga sa energie creatoare – Sfântul Ioan este departe de a promova un exclusivism biblic, sau un monopol al Sfintelor Scripturi în sfera cunoaşterii teologice sau cea a comunicării omului cu Dumnezeu. Pentru o hermeneutică biblică hrisostomică, este foarte important de consemnat că Sfântul Ioan vorbeşte foarte clar şi cu insistenţă şi de alte căi de cunoaştere teologică şi de dialog între Dumnezeu şi om, alternative sau complementare Sfintelor Scripturi.

Această atitudine hermeneutică a Sf. Ioan Gură de Aur, care respinge absolutizarea Sfintelor Scripturi este exprimată în două direcţii. Pe de o parte prin afirmarea unor căi alternative la Sfânta Scriptură de cunoaştere teologică şi de comunicare cu Dumnezeu şi pe de altă parte, prin valorizarea Sfintelor Scripturi prin raportare la istorie, adică, prin respingerea autonomiei Bibliei, sau a considerării acesteia ca mărime în sine, suficientă sieşi.

a. Comunicare prin dialog direct

Sfântul Ioan se referă deseori la o comunicare prin dialog direct între Dumnezeu şi oameni. Acesta cunoaşte două etape: una este perioada de început a omenirii şi cealaltă este perioada de după întruparea Cuvântului lui Dumnezeu şi pogorârea Sfântului Duh. Comunicarea directă şi nemijlocită este după mărturia Sfântului Ioan superioară celei prin Scripturi.

„La început, când a făcut Dumnezeu pe om, Dumnezeu vorbea cu oamenii, atât cât era cu putinţă oamenilor să audă. De pildă, a venit la Adam şi i-a vorbit; a certat pe Cain; a stat de vorbă cu Noe; a fost oaspetele lui Avraam. Dar nici când toţi oamenii au căzut în grele păcate, nici atunci Creatorul tuturor nu Şi-a întors desăvârşit faţa de la neamul omenesc. Când, în cele din urmă, oamenii au ajuns nevrednici de a mai vorbi cu Dumnezeu, Dumnezeu, vrând să reînnoiască prietenia cu ei, le-a trimis scrieri ca unor oameni care stau departe, pentru a atrage la el toată firea omenească."16

Începând comentariul la Evanghelia după Matei, Sf. Ioan face o afirmaţie surprinzătoare, cu trimitere la locul Sfintelor Scripturi în iconomia dumnezeiască:

„Ar fi trebuit să nu avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viaţă atât de curată încât harul Duhului să fi ţinut locul Sfintelor Scripturi în sufletele noastre. Şi după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot aşa ar fi trebuit ca şi inimile noastre să fi fost scrise de Duhul Sfânt". Reia apoi afirmaţia făcută la începutul comentariului la Cartea Facerii: „Dumnezeu nu a vorbit prin scrieri cu Noe, cu Avraam şi cu urmaşii lor, Iov şi cu Moise, ci a vorbit faţă către faţă, pentru că a găsit sufletul lor curat. Când însă întreg poporul a căzut în grele păcate, atunci, da, a fost nevoie de scrieri, de însemnarea în scris a tuturor faptelor şi cuvintelor lui Dumnezeu."17 Menţionam faptul că această vorbire directă a lui Dumnezeu cu oamenii are şi o a doua etapă, foarte importantă. Iată ce spune Sfântul Ioan despre aceasta: „Acelaşi lucru s-a petrecut nu numai pe vremea sfinţilor din Vechiul Testament, ci şi pe vremea sfinţilor din Noul Testament. Dumnezeu n-a dat ceva scris Apostolilor, ci în loc de scrieri le-a făgăduit că le va da harul Duhului, zicând: Acela vă va aduce aminte de toate."18

Marele şi unicul exeget al Sfintelor Scripturi nu se teme să avanseze şi o ierarhizare a acestor căi de comunicare, aşezând comunicarea prin Scripturi pe locul secund, numindu-o cea de-a doua cale sau al doilea leac.

„Şi ca să cunoşti că era mai bună această cale, ascultă ce spune Dumnezeu, prin profetul Ieremia: Şi voi face cu voi testament nou, dând legile mele în minte lor şi le voi scrie pe inimi şi toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu (Ieremia 31,31,33). Pavel, de asemenea, arătând superioritatea acestei căi, spune că a primit legea nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii" (2 Cor. 3,3). Cu vremea, însă, oamenii s-au abătut de la drumul cel drept; unii din pricina învăţăturilor greşite, iar alţii din pricina vieţii şi purtărilor lor; de aceea a fost nevoie să fie însemnate iarăşi în scris faptele şi cuvintele lui Dumnezeu. Gândeşte-te cât de rău am ajuns! Noi care eram datori să vieţuim atât de curat, încât să nu mai avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci în loc de hârtie să fi dat Duhului inimile noastre spre a scrie pe ele, am pierdut cinstea aceasta şi am ajuns să avem nevoie de scrieri. Şi, cu toate aceste, nici de acest al doilea leac, de Sfintele Scripturi, nu ne-am folosit cum trebuie. Noi suntem de vină că am avut trebuinţă19 de Sfintele Scripturi."

b. Cunoaşterea lui Dumnezeu prin intermediul Creaţiei

Răspunzând la întrebarea de ce Sfintele Scripturi nu au existat dintru început, Sfântul Ioan Gură de Aur îşi oferă prilejul de a vorbi pe larg despre o altă cale de comunicare, de vorbire a lui Dumnezeu cu oamenii, altă cale de cunoaştere teologică, cea prin intermediul creaţiei.

„Din care pricină nu ne-au fost date Scripturile de la început?" se întreabă retoric Sf. Ioan. Şi răspunde printr-un enunţ aforistic extrem de important: „Deoarece nu prin scrieri, ci prin lucruri a voit Dumnezeu să înveţe (educe) firea oamenilor!" Ce înseamnă prin lucruri? Se întreabă şi Sf. Ioan şi tot el răspunde la fel de scurt şi ferm: „Prin intermediul Creaţiei înseşi!"20 În sprijinul acestei afirmaţii arăta cazul păgânilor care nu au beneficiat nici măcar mai târziu de Scripturi şi despre care Sf. Apostol Pavel spune că nu sunt îndreptăţiţi să invoce neştiinţa pentru că „ceea ce se putea cunoaşte despre Dumnezeu le este arătat" (Romani 1, 19).

Dezvoltând spusele Apostolului Pavel: „Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica lui putere şi dumnezeirea" (Rom. 1, 2), Sfântul Ioan vorbeşte despre „arătare" ca mijloc de descoperire sau de comunicare din partea lui Dumnezeu şi despre „vedere" ca instrument credibil de receptare a acestei vorbiri, sau a acestui limbaj dumnezeiesc: „Răspunde-mi, cum vorbesc (cerurile)? Glas nu au, nici gură şi nici limbă? Cum vorbesc atunci? Prin însăşi (arătarea) şi vederea lor. Cerul tace, dar vederea acestuia scoate glas ca de trâmbiţă, strălucitor, învăţându-ne prin mijlocirea ochilor, şi nu prin aceea a auzului!" De ce Dumnezeu a preferat acest mod de vorbire: întâi pentru că simţul văzului este „şi mai fidel şi mai clar" decât cel al auzului, apoi pentru că limbajul acesta al arătării şi al vederii este mult mai puţin restrictiv decât cel al scrisului. „Dacă ne-ar fi învăţat prin cărţi şi prin scriere – spune Sf. Ioan - cel care ştia carte ar fi învăţat prin cele scrise, dar cel care nu ştia carte ar fi plecat fără a se folosi cu ceva, dacă nu l-ar fi învăţat cineva. Cel bogat ar fi avut cu ce să cumpere cartea, dar cel sărac nu ar fi putut să o aibă. Şi, iarăşi, cel care ştie limba care vorbeşte prin mijlocirea literelor poate cunoaşte cele cuprinse în text, dar toţi cei care nu cunosc limba ar pleca fără să înveţe ceva… Cu cerul nu este aşa, ci şi scitul, şi barbarul, şi indianul, şi egipteanul, şi orice om care merge pe pământ poate înţelege limba lui… În această carte şi înţeleptul şi omul simplu pot citi, şi săracul şi bogatul…"21

Tema aceasta este foarte importantă pentru Sfântul Ioan. De aceea revine asupra ei în nenumărate rânduri. „ Nu am învăţat de la început din Scripturi cunoaşterea lui Dumnezeu"22 spune altundeva.

c. Experienţă personală, nemijlocită a Dumnezeirii

Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre posibilitatea experierii directe, personale şi nemijlocite ca fiind, de fapt calea prin excelenţă de cunoaştere a lui Dumnezeu.

El face o foarte interesantă asociere a experienţei pe care o facem din lucruri (experienţa contactului nostru nemijlocit cu lucrurile, cu realităţile) cu cuvântul Scripturii. Este clar că pentru Sfântul Ioan Gură de Aur cele două repere se regăsesc separat şi se verifică reciproc. Insistenţa cu care Sf. Ioan aduce în discuţie proba experienţei nemijlocite este un argument că întemeierea noastră este în lucruri…. „Despre aceasta dă mărturie şi experienţa nemijlocită a lucrurilor, dar dă mărturie înainte de aceasta şi cuvântul Scripturii"23 Întâlnim la Sfântul Ioan o exprimare clară a raportului dintre cuvinte, spuse sau scrise, şi experienţa proprie a lucrurilor: „verificarea cuvintelor este prin experienţa proprie a lucrurilor"24

Ajuns faţă în faţă cu realităţilor Dumnezeieşti, Sfântul Ioan Gură de Aur îşi exprimă neputinţa de a le pătrunde cu mintea şi mai ales aceea de a le exprima. Nici un cuvânt nu poate explica lumina dumnezeiască, slava, strălucirea, prăznuirea… Singura cale de acces este propria experienţă (peira). Experienţa nemijlocită a realităţilor (a lucrurilor) este un concept gnoseologic şi hermeneutic fundamental în teologia Sfântului Ioan, pe care-l vom regăsi constant în întreaga teologie patristică răsăriteană până la literatura mărturisitoare a părinţilor din secolul al XX-lea.

„Explică-mi dacă poţi, ţinuturile acelea, luminile, razele, slava, bunacuviinţă, strălucirea, prăznuirea. Cine le poate spune pe acestea? Cuvântul? Nici unul! Numai experienţa proprie învaţă cu limpezime acea strălucire pe cei care se învrednicesc a ajunge la o astfel de vedere. Îmi închipui că este ca şi când s-ar întâmpla unele ca acestea: dacă mai mulţi sori ar străluci deodată pe înaltul cerului, sau dacă ar fulgera continuu… Aş spune mai curând, că oricât aş încerca să înfăţişez frumuseţea aceea, nu voi putea să vorbesc cum se cuvine despre ea. Căci toate exemplele acestea trupeşti (materiale) sunt insuficiente : strălucirea şi slava care vor străluci atunci acolo vor străluci mai presus de orice astfel de frumuseţe. Căci trupurile nu vor fi numai nestricăcioase, nici numai nemuritoare, ci se vor îmbrăca şi cu slavă de negrăit atunci."25

„Împărăţia cerurilor, desfătarea bunătăţilor, plăcere, desfătare, bucurie, fericire… Oricâte aş spune nu voi putea cu nimic niciodată să înfăţişez cum se cuvine lucrurile, ci numai propria experienţă ne poate învăţa această frumuseţe. De aceea şi profetul spunea: Bucură-te în Domnul şi Gustaţi să vedeţi că bun este Domnul.26

Experienţa personală nemijlocită a întâlnirii cu Dumnezeu are o singură motivaţie şi o singură finalitate: dorul după Dumnezeu ca Creatorul, Proniatorul şi Mântuitorul omului şi împlinirea acestui dor prin apropierea de El, prin vederea Lui, prin bucuria de a fi în preajma Lui şi a te împărtăşi nemijlocit de iubirea Lui. Împărtăşirea de iubirea lui Dumnezeu şi împărtăşirea iubirii tale lui Dumnezeu este sensul ultim al existenţei omului. Experienţa proprie este singura cale de a cunoaşte această iubire dumnezeiască şi nu vorbirea cuiva despre aceasta, oricât de desăvârşită ar fi această vorbire.

„Nu există, nu este nimic, care să nu fie biruit de dorinţa arzătoare a omului. Când este însă vorba de dorul omului după Dumnezeu, acesta este mai înalt (mai presus) decât toate. Şi nici foc, nici sabie, nici sărăcie, nici boală, nici moarte, nici altceva din toate acestea, nu sperie pe cel care a dobândit o astfel de dragoste. Ci, pe toate nesocotindu-le, se va înălţa (va zbura) spre cer şi nu va fi cu nimic mai prejos decât cei care petrec acolo, nevăzând nimic altceva, nici cer, nici pământ, nici mare, ci având privirea aţintită spre o singură frumuseţe, ce a slavei aceleia. Şi nici tristeţile vieţii acesteia nu vor putea să-l umilească, nici dacă s-ar bucura de cele folositoare şi de îmbucurătoare nu s-ar semeţi şi lăuda. Să râvnim această dragoste (căci asemenea acesteia nu mai este niciuna) şi pentru cele prezente şi pentru cele viitoare, sau, mai bine, înainte de acestea, pentru însăşi natura iubirii. Căci astfel vom scăpa şi de chinurile acestei vieţi şi de cele ale veacului viitor, şi ne vom bucura (desfăta) de Împărăţie. Cu toate acestea, nici izbăvirea de gheenă şi nici desfătarea Împărăţiei nu sunt atât de mari ca cele ce urmează a vă spune: infinit mai mare decât toate acestea este a avea pe Hristos a fi iubit de Hristos şi a iubi pe Acesta. Dacă între oameni, întâmplându-se aceasta este mai presus de orice plăcere, când se realizează cele două cu Dumnezeu, ce cuvânt, ce minte va putea să spună (exprime, să prezinte) fericirea acelui suflet. Nu este nimic altceva decât numai propria experienţă (trăire). Ca să aflăm (cunoaştem), însă, prin experienţa noastră duhovnicească această bucurie nespusă, şi viaţa cea fericită, şi comoara mulţimii nesfârşite de bunătăţi, părăsind toate, să ne dăruim iubirii aceleia şi pentru desfătarea noastră negrăită şi pentru slava Dumnezeului mult dorit, că Acestuia este slava şi puterea, împreună cu Singurul Născut şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în toţi vecii vecilor. Amin."27

Concluzii

Pentru a concluziona, voi menţiona pe scurt că Sfântul Ioan Gură de Aur ilustrează cu multă claritate principii gnoseologice şi hermeneutice teologice fundamentale, pe care le vom regăsi la Marii Părinţi ai Bisericii, de la Sf. Grigorie Teologul la Sf. Grigorie Palama şi pe care teologia academică ortodoxă contemporană le recuperează astăzi din ce în ce mai convingător, deşi poate prea încet.

• Primul este acela conform căruia adevărul nu este în cuvinte ci în lucruri sau altfel exprimat, adevărul nu se confundă cu exprimarea lui: altceva este adevărul, altceva vorbirea despre adevăr. Confundarea adevărului cu exprimarea lui are consecinţe din cele mai nefaste. Nu este locul să le numim aici.

• Al doilea este acela conform căruia exprimarea în cuvinte, oricât de reuşită ar fi, nu poate epuiza niciodată adevărul despre care vorbeşte. Acest principiu este definit în tradiţia teologică răsăriteană prin conceptul de apofatism, care este deseori confuz perceput.

• Un al treilea este cel care percepe cunoaşterea ca pe proces de comunicare între subiecţi personali. Nu există cunoaştere şi nici înţelegere decât între existenţe personale, între oameni întreolaltă şi între oameni şi Dumnezeu. În aceste condiţii cunoaşterea şi înţelegerea au o finalitate foarte concretă: comunicare dintre cei doi ca eveniment existenţial şi vital, comunicare ca relaţie de iubire, comunicarea ca viaţă. Nu este de conceput pentru gnoseologia şi pentru hermeneutica teologică actul cunoaşterii şi al înţelegerii care ar presupune un singur subiect uman şi o sumă de informaţii eventual cuprinse în cărţi sau baze de date.

• Un al patrulea priveşte evitarea exclusivismului biblic. Acesta decurge din aplicarea celor precedente la Sfintele Scripturi. În viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfintele sau Dumnezeieştile Scripturi, cum le numeşte cel mai adesea, sunt una din multele căi de comunicare dintre Dumnezeu şi om. Ele nu pot fi corect înţelese decât ca parte a iconomiei dumnezeieşti, a istoriei iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni. Ele sunt, aşa cum le caracterizează Sf. Ioan, o imensă corespondenţă de dragoste între Dumnezeu şi oameni.

• În fine, ultimul ar propune iubirea ca pe cea mai desăvârşită cale de cunoaştere şi de înţelegere. Comentând Sfintele Scripturi, Sfântul Ioan Gură de Aur nu rămâne niciodată captiv textului, scrierilor cum spune el, ci devine exeget al realităţii fundamentale despre care acestea dau mărturie şi care se rezumă în: iubirea lui Dumnezeu pentru oameni. Iubirea lui Dumnezeu pentru noi este cheia hermeneutică principală cu care Sf. Ioan deschide intrarea spre înţelesurile adânci şi nesfârşite ale Dumnezeieştilor Scripturi. Exprimarea cu toată claritatea a funcţiei cognitive excepţionale şi singulare pe care o are experienţa proprie şi care nu se poate compara cu aceea pe care o realizăm prin cuvânt sau prin orice alt mijloc al minţii. Este motivul pentru care am adăugat titlului iniţial al congresului nostru şi enunţul: Sfântul Ioan Gură de Aur, Exeget al iubirii dumnezeieşti.


1. Studiul este în curs de publicare în volumul consacrat lucrărilor Congresului Internaţional de teologie Sfântul Ioan Gură de Aur. Exeget al Sfintelor Scripturi. Exeget al iubirii dumnezeieşti, organizat de Patriarhia Română, Secretariatul de Stat pentru Culte şi de Facultatea de Teologie Patriarhul Justinian a Universităţii din Bucureşti între 12-14 noiembrie 2006.

2. Patrologia Migne 47-64a (18 volume, de fapt 17 şi două treimi). Opera hrisostomică însumează 11 490 coloane din PG. Dacă luăm în calcul că o coloană ar acoperi aproximativ două pagini de carte normală, am avea 22.980 de pagini, ceea ce ar însemna aproximativ 46 de cărţi de 500 de astfel de pagini. Îl urmează la mare distanţă Origen cu 7 (9) volume, Eusebiu de Cezareea, cu 6 volume, Vasile cel Mare şi Grigorie Teologul cu câte 4 volume sau Fotie cu 4 vol., Grigorie de Nyssa şi Ioan Damaschin cu 3 volume etc.

3. Facere (67 omilii) 559 coloane PG; Psalmi 463; Isaia 151; Daniel 53; Matei (90) 781; Ioan (87) 459; Fapte (55) 371; Romani (32) 291; 1 Cor. (44) 381; 2 Cor. (30) 219; Galateni 71; Efeseni (24) 169; Filipeni (15) 121; Coloseni (12) 91; 1 Tes. (11) 77; 2 Tes. (5) 33; 1 Tim. (18) 99; 2 Timotei (10) 61; Tit (6) 37; Filimon (3)18; Evrei (34) 227;

4 Spre exemplificare trimitem la volumul 49 din PG. Este evidentă tematică la care tocmai ne refeream

…. la cuvântul Apostolului: Puţin vin trebuie să iei pentru stomacul tău şi pentru desele tale neputinţe.
…şi la cuvântul Apostolului Celor bogaţi porunceşte în veacul acesta să nu se semeţească.
… şi la: La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul şi despre Adam, unde eşti?
… şi despre : Se plimba Dumnezeu pe seară în Paradis
… şi la Pavel legat pentru Iisus Hristos
… şi la Bucuraţi-vă întru Domnul totdeauna
…şi la regele Ahab şi la Profetul Iona
Despre milostenie şi despre cele zece fecioare
… şi la Profetul Iona, La Daniil şi la cei trei tineri
… şi despre ciudata istoria a lui Rahab.
Cuvânt despre trădarea lui Iuda şi…
Cuvânt la Cina cea dumnezeiască şi de taină a Mântuitorului şi despre trădarea lui Iuda
Cuvânt la Cruce şi la tâlhar

5 Omilii la Facere, Omilia XV, Traducere de preot prof. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003, pag. 157.

6 Pag. 15.

7 Omilii la Facere , pag. 246.

8 Omilii la Facere, pag.245.

9 Omilia a II- a la Ioan, în Studii Teologice, Seria a III-a,

Anul II, Nr. 1, 2006, pag. 184.

10 Ibidem, pag. 185.

11 Omilii la Matei, Traducere de preot prof. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, pag. 17.

12 Omilii la Facere, pag.157.

13 Omilii la Facere, pag.245.

14 Omilii la Facere , pag. 245.

15 Omilie despre Rai şi despre Scripturi, Despre iubirea lui Dumnezeu pentru noi, Traducere de Preot Victor Manolache, Editura Bizantină, 2006, pag. 25.

16 Omilii la Facere, pag. 15.

17 Omilii la Matei, pag.15.

18 Ibidem.

19 Ibidem.

20 Omilia a IX-a către Antiohieni, Traducere de Preot. Prof. dr. Constantin Coman, Editura Bizantină, 2002, p.14-15.

21 Ibidem.

22 Ibidem.

23 Textul în limba greacă în articolul originar.

24 De paenitentia PG 49.329.16. În articolul originar urmează textul în limba greacă.

25 Expositiones in Psalmos PG 55.274.45.

26 Omilii la Romani PG 60.622.21.

27 Omilii la Romani, PG 60.474.23.

Today's saints
Apr 23

(†) Sf. Mare Mc. Gheorghe, Purtatorul de biruinta
(†) Sf. Mc. Valerie.

Archbishop Nicolae's
Pastoral Itinerary


April 30, 2017 - Divine Liturgy Ss. Constantine and Helen Cathedral, Chicago, IL - Enthronement Ceremony

April 29, 2017 - Special Archdiocesan Congress, Ss. Constantine and Helen Cathedral, Chicago, IL

April 23, 2017 - St. Thomas Sunday/St. George – Divine Liturgy Ss. Constantine and Helen Cathedral, Chicago, IL

April 21, 2017 - Life Giving Fountain - Divine Liturgy at Ss. Constantine and Helen Cathedral, Chicago, IL

April 18, 2017 - Holy Pascha - Divine Liturgy at Ss. Constantine and Helen Cathedral, Chicago, IL

Bishop Ioan Casian's Pastoral Itinerary


May 7, 2017 - Divine Liturgy at St. George parish, St. Hubert, QC

April 30, 2017 - Divine Liturgy at Ss. Constantine and Helen Cathedral, Chicago, IL

April 23, 2017 - St. George - Divine Liturgy at St. George parish, St. Hubert, QC

April 21, 2017 - Life Giving Fountain - Divine Liturgy at St. Dimitrios the New Mission, Montreal, QC

April 18, 2017 - Holy Pascha - Divine Liturgy at St. Mary’s parish, Timmins, ON